Încălzirea locuințelor în localitatea Poienile de Sub Munte, județul Maramureș

UUR

Uniunea Ucrainenilor din România are ca scop apărarea drepturilor privind exprimarea şi promovarea identităţii etnice, lingvistice, culturale şi religioase a persoanelor aparţinând minorităţii ucrainene

Iarna pare departe, dar dificultățile cu care s-au confruntat anul trecut cetățenii comunei maramureșene Poienile de Sub Munte, localitate cu peste 10.000 de etnici ucraineni, l-au determinat pe deputatul Nicolae Miroslav Petrețchi să se adreseze, din nou, ministrului Mediului, Apelor și Pădurilor, Barna Tanczos. Parlamentarul i-a solicitat ministrului să precizeze, încă de pe acum, ce măsuri vor fi întreprinse, astfel încât, la iarnă, locuitorii comunei să beneficieze de suficient material lemnos pentru încălzirea locuințelor.

În 2021, la sesizarea cetățenilor care au rămas fără lemne pentru încălzirea locuințelor, în apropierea sezonului rece, reprezentantul ucrainenilor în Camera Deputaților i-a trimis ministrului Barna Tanczos o sesizare scrisă, în care făcea referire la numărul mic de metri cubi de lemn de foc pus la dispoziție de Ocolul Silvic, raportat la numărul mare de coșuri de fum, ceea ce a afectat peste 70% din populația comunei.

Odată cu semnalarea problemei, situația s-a soluționat parțial, Ocolul Silvic a autorizat mai mulți metri cubi de masă lemnoasă, dar în zone greu accesibile a fost imposibil accesul utilajelor de exploatare. Așadar, operatorii economici nu pot extrage masa lemnoasă pusă la dispoziție de Ocolul Silvic, aducându-ne din nou în situația din 2021, oamenii fiind, pe bună dreptate, îngrijorați de faptul că iar nu vor avea suficiente resurse pentru încălzirea locuințelor, într-o zonă în care iernile sunt extrem de aspre și lungi. 

Citiți în continuare…

,,Naș holos”, Nr. 365

,,Naș holos”, Nr. 365

În această ediție, puteți citi:  • Taras Șevcenko și Bucovina (V); • Mitropolitul Andrey Sheptytsky și scriitorii...

Share This