Simpozionul „Rolul femeii ucrainene în societate”, organizat de UUR-Maramureș

UUR

Uniunea Ucrainenilor din România are ca scop apărarea drepturilor privind exprimarea şi promovarea identităţii etnice, lingvistice, culturale şi religioase a persoanelor aparţinând minorităţii ucrainene

Filiala Maramureș a Uniunii Ucrainenilor din România a organizat, pe 11 martie, Simpozionul „Rolul femeii ucrainene în societate”, eveniment- omagiu, care a evidențiat importanța și contribuția semnificativă a femeilor ucrainene în toate palierele societății românești și a pledat pentru egalitatea de șanse și recunoașterea meritelor acestora în mod nediscriminatoriu.

             Acțiunea a debutat prin discursurile rostite de către președintele Uniunii Ucrainenilor din România, Nicolae-Miroslav Petrețchi, președintele Filialei Maramureș – profesorul Miroslav Petrețchi, prim-vicepreședintele UUR – Pasenciuc Vasile, și alți invitați importanți, inclusiv președinții organizațiilor locale Bocicoiu Mare – Mihali Anna, Bistra – Iordăchianu Irina, Coștiui – Celeniuc Hafia, președintele OTUR și președintele Comisiei pentru Tineret și Sport – Lușcan Ciprian, secretarul de redacție – Popovici Fabian, directorul Școlii Profesionale Poienile de sub Munte – Semeniuc Lucreția și cel al Școlii Gimnaziale Valea Vișeului – Papariga Maria. Cu toții au transmis mesaje de recunoaștere a rolului și aportului semnificativ al femeilor ucrainene în societatea românească.

      Atât în viața de zi cu zi, cât și în literatura ucraineană, femeia ocupă un loc central și deosebit de important. Un exemplu inspirațional îl reprezintă Olga Kobyleanska, una dintre cele mai reprezentative scriitoare ucrainene ale sfârșitului de secol XIX, a cărei operă ilustrează societatea intelectuală a vremii. Cel mai remarcabil aspect al vieții faimoasei scriitoare este angajamentul său pentru emanciparea femeii.

  În cadrul celebrării zilei femeii, s-a evidențiat importanța învățării limbii materne ucrainene în școli și eforturile de zi cu zi ale cadrelor didactice, care insuflă elevilor valoarea acestei limbi. S-au rostit cuvinte de recunoștință și s-au adus mulțumiri pentru rolul esențial pe care femeile ucrainene, și femeile în general, îl au în viața noastră, iar bărbații prezenți la eveniment au oferit fiecărei doamne o floare, în semn de apreciere și respect.

Citiți în continuare…

,,Naș holos”, Nr. 365

,,Naș holos”, Nr. 365

În această ediție, puteți citi:  • Taras Șevcenko și Bucovina (V); • Mitropolitul Andrey Sheptytsky și scriitorii...

Share This