Manifestări aniversare, organizate de filiala ieșeană a UUR

UUR

Uniunea Ucrainenilor din România are ca scop apărarea drepturilor privind exprimarea şi promovarea identităţii etnice, lingvistice, culturale şi religioase a persoanelor aparţinând minorităţii ucrainene

La data de 12 martie, poeții ieșeni au omagiat Ziua Internațională a Femeii și cea Scriitorilor în cadrul unei acțiuni organizate de Filiala Iași a Uniunii Ucrainenilor din România. Evenimentul, care a avut loc în sala de festivități a Complexului Hotelier Moldova, a fost dedicat și Zilei Internaționale a Scriitorilor.

La acțiune au participat reprezentanți ai autorităților locale, ai Facultății de Slavistică de la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, de la Colegiul Național de Artă „Octav Băncilă”, reprezentanți ai unor organizații neguvernamentale, ai scriitorilor ieșeni, ai refugiaților ucraineni stabiliți temporar în Iași, membri și simpatizanți ai filialei.

În deschidere, președintele Filialei UUR Iași, Victor Hrihorciuc, a citit mesajul președintelui Uniunii Ucrainenilor din România, Nicolae Miroslav Petrețchi, cu ocazia Zilei Internaționale a Femeii și a prezentat un material documentar referitor la evenimentele ce se sărbătoresc în luna martie: Ziua Internațională a Scriitorilor, Ziua Internațională a Femeii, Ziua Internațională a Poeziei și Ziua Internațională a Teatrului.

Programul literar-muzical a început cu scurte alocuțiuni și poezii din creația proprie, dar și din a unor autori cunoscuți, recitate de poeții ieșeni invitați la eveniment. Aceștia și-au exprimat aprecierea, prețuirea și recunoștința pentru mame, partenere de viață, femei, bunici și fiice. Poeziile au fost completate și cu câteva epigrame pe tematica evenimentului sărbătorit.

Prestația doamnei profesor Otilia Zaharov, care a oferit invitaților un buchet dintre cele mai frumoase melodii dedicate femeii și mamei, acompaniată fiind de nelipsita-i chitară, s-a bucurat de un real succes, fiind îndelung aplaudată de invitații la eveniment.

Citiți în continuare…

,,Naș holos”, Nr. 365

,,Naș holos”, Nr. 365

În această ediție, puteți citi:  • Taras Șevcenko și Bucovina (V); • Mitropolitul Andrey Sheptytsky și scriitorii...

Share This