Ședința ordinară a Consiliului (Radei) UUR, organizată la Suceava

UUR

Uniunea Ucrainenilor din România are ca scop apărarea drepturilor privind exprimarea şi promovarea identităţii etnice, lingvistice, culturale şi religioase a persoanelor aparţinând minorităţii ucrainene

Analiza activității organizațiilor locale, comitetelor filialelor și a comisiilor de specialitate ale Uniunii Ucrainenilor din România, precum și analiza execuției bugetare din perioada ianuarie-mai a.c., au fost principalele teme de discuție de pe agenda ședinței ordinare a Consiliului (Radei) UUR, care a avut loc pe 21-22 iunie, la Suceava.

De asemenea, în cadrul ședinței au fost dezbătute și aprobate mai multe referate de necesitate pentru luna iulie 2023, care prevăd alocarea de fonduri pentru buna desfășurare a activității filialelor și organizațiilor locale ale UUR, precum și pentru implicarea acestora în mai multe proiecte și parteneriate.

Totodată, având în vedere că mulți elevi sunt nevoiți să străbată zeci de kilometri pentru a ajunge la unitățile de învățământ sau să plătească sume consistente pentru cazarea la un internat, membrii Consiliului au aprobat proiectul „UUR susține învățământul în limba ucraineană”,  care va veni în întâmpinarea elevilor şi părinţilor acestora. Prin urmare, toate filialele UUR care au spații de cazare disponibile le vor pune la dispoziţia elevilor care studiază limba/în limba ucraineană, pe durata întregului an şcolar, începând cu anul şcolar 2023-2024.

Ședința a continuat cu prezentarea și aprobarea devizelor estimative pentru acțiunile planificate a se desfășura în luna iulie 2023, precum ”Tabăra pentru copii ucraineni”, ”Festivalul fanfarelor ucrainene”, ”Concert de cântece tradiționale ucrainene”, ”Zilele culturii ucrainene”, ”Sărbătoarea cântecului de nuntă la ucraineni”, ”Conviețuire interetnică în Satu Mare – Concurs de artă culinară tradițională ucraineană”, ”Școala de vară pentru elevii care studiază limba maternă ucraineană”, ”Festivalul borșului pescăresc – ediția a IX-a” etc.

A fost, de asemenea, discutat nivelul actual de colaborare dintre UUR și Ambasada Ucrainei în România, și au fost abordate alte aspecte specifice activităţii UUR.

Citiți în continuare…

,,Naș holos”, Nr. 360

,,Naș holos”, Nr. 360

În această ediție, puteți citi:  • Taras Șevcenko și Bucovina; • Mitropolitul Andrey Sheptytsky și scriitorii...

Share This