Ziua Independenței Ucrainei a fost sărbătorită și la Timișoara, Capitală Culturală Europeană 2023. Manifestări socio-culturale care să marcheze momentul aniversar au fost organizate pe 24 august de Asociația LOGS, în colaborare cu Filiala Timiș a Uniunii Ucrainenilor din România, Direcția de Asistență Socială a Municipiului Timișoara, Școala Mamei Junior, Salvați Copiii, Societatea pentru Copii și Părinți și Asociația Mark Benevolute Fund din Anglia. De asemenea, Asociația Inițiativa din Timișoara s-a alăturat evenimentului, oferind sprijin financiar prin Programul Bine 360, implementat de Fundaţia Comunitară Timişoara, cu finanțare de la People in Need Cehia.
Manifestările s-au derulat în noul sediu al organizatorului principal, clădirea fiind decorată cu baloane colorate, albastre și galbene, culorile specifice drapelului ucrainean. Tot aici s-au desfășurat atelierele de creație, au fost plasate numeroase șevalete pentru pictură și au fost organizate multe și variate jocuri pentru copii.
La manifestare, UUR Filiala Timiș a fost reprezentată de președintele Gheorghe Hleba, președinta Organizației de Femei, Mihaela Bumbuc, președinta Organizației de Tineret, Bianca Hînda, consilierul Sorin Șplica, precum și de numeroși membri ai comitetului. Reprezentanții UUR au adus o colecție impresionantă de cărți, ziare și reviste, editate în limba maternă. La eveniment au fost invitați și cei peste 200 de ucraineni stabiliți temporar în orașul de pe malul Begăi.
Cu această ocazie, publicul larg a putut admira costume tradiționale ucrainene și a degustat preparate specifice ucrainene, pregătite de către ucrainencele de dincolo și de dincoace de graniță.
Anna Brehcko din Ucraina a oferit scurte momente muzicale, iar un grup de copii ucraineni a încântat public cu un grupaj de dansuri tradiționale.
Seara s-a încheiat cu un concert susținut de Amalia Gaiță și legendara trupă Druga Rika din Ucraina, la Iulius Gardens Family Plaza, în cadrul Festivalului Flight Over Borders. Concertul s-a bucurat de un real succes, atât în rândul timișorenilor, cât și al ucrainenilor, prezenți în număr mare la show.