Campionatul Național de Fotbal al Ucrainenilor, desfășurat în comuna Remeți

UUR

Uniunea Ucrainenilor din România are ca scop apărarea drepturilor privind exprimarea şi promovarea identităţii etnice, lingvistice, culturale şi religioase a persoanelor aparţinând minorităţii ucrainene

Spiritul sportiv și unitatea comunității ucrainene din România au fost încununate în perioada 11-15 septembrie, când Uniunea Ucrainenilor din România, în parteneriat cu Federația Română de Fotbal și Primăria Remeți, au organizat Campionatul Național de Fotbal al Ucrainenilor, desfășurat cu mândrie, spirit competițional și fairplay în comuna Remeți, județul Maramureș.

Evenimentul a adunat șase echipe de excepție: a Filialei UUR Arad, a Filialei UUR Caraș-Severin, a Filialei UUR Maramureș, a Filialei UUR Suceava, a Filialei UUR Timiș și o echipă din Ucraina, formată din reprezentanții administrațiilor publice locale.

Festivitatea de deschidere a campionatului a avut loc pe 12 septembrie, pe terenul de fotbal al comunei Remeți, și a fost onorată de prezența unor personalități de seamă, printre care președintele Uniunii Ucrainenilor din România, deputatul Nicolae-Miroslav Petrețchi, prim-vicepreședintele UUR, Vasile Pasenciuc, președintele Filialei Maramureș a UUR, Miroslav Petrețchi, primarul comunei Remeți, Ivan-Claudiu Brînzanic și numeroși iubitori ai sportului.

În discursul său, președintele UUR, Nicolae-Miroslav Petrețchi, a subliniat cu căldură importanța pe care Uniunea o acordă sportului, recunoscându-l drept o forță care reușește să unească tinerii ucraineni și să asigure continuitatea limbii și tradițiilor ucrainene.

Deputatul a amintit cu mândrie rezultatele remarcabile ale echipelor UUR de la campionatele mondiale de fotbal și a menționat cu entuziasm rolul Uniunii ca organizator al Campionatului Mondial de Fotbal al Diasporei Ucrainene în anul precedent. Președintele UUR adus un călduros omagiu administrației publice locale din comuna Remeți pentru angajamentul  și susținerea dedicată sportului, exprimându-și recunoștința față de  Federația Română de Fotbal pentru sprijinul neîntrerupt.

În urma unor meciuri incitante, echipele clasate pe primele trei locuri sunt: locul I – Filiala Timiș a UUR, locul II – Filiala Maramureș a UUR, locul III – Filiala Suceava a UUR. Echipa ucraineană a obținut premiul de popularitate, în timp ce echipele din Arad și Caraș Severin au primit premiul de participare. Bejera Miși, atacantul echipei din Timiș, a primit titlul de golgheter al campionatului, Mihai Pop, jucător al echipei din Maramureș, s-a evidențiat ca cel mai bun jucător, iar cel mai bun portar a fost cel al echipei din Suceava.

Evenimentul s-a dovedit a fi mai mult decât o competiție sportivă, a fost o adevărată demonstrație a pasiunii pentru sport, o ocazie de a sărbători identitatea comunității ucrainene, prin intermediul pasiunii pentru fotbal,  și s-a concretizat într-un triumf al spiritului sportiv și al unității comunității ucrainene din România.

Citiți în continuare…

,,Naș holos”, Nr. 365

,,Naș holos”, Nr. 365

În această ediție, puteți citi:  • Taras Șevcenko și Bucovina (V); • Mitropolitul Andrey Sheptytsky și scriitorii...

Share This