Elevii și profesorii din județul Suceava au sărbătorit Ziua Limbii și a Scrierii în Limba Ucraineană, pe 9 noiembrie, conform prevederilor Legii nr. 213/2018, aprobată de Parlamentul României la propunerea deputatului Nicolae-Miroslav Petrețchi. Școlile unde se studiază limba maternă ucraineană au organizat activități pentru a evidenția bogăția culturală și lingvistică a comunității.
Prof. Antoneta Crainiciuc – Colegiul Tehnic “Lațcu Vodă” Siret, a realizat discuții libere despre păstrarea și promovarea limbii materne, iar prof. Daniela Casoinic i-a ajutat pe copii să realizeze un afiș cu versuri reprezentative. Elevii Școlii Gimnaziale Brodina de Sus, prof. Geta Dobranschi, au susținut recitaluri de cântece și poezie. Micuții Școlii Gimnaziale Sadău, Brodina- prof. Camelia Leiba au recitat poezii tematice, iar cei de la Breaza, prof. Dana Ciuperciuc, au realizat planșe colorate despre mândria de a fi ucrainean.
Elevii Școlii Gimnaziale Ulma, prof. Iuliana Zebreniuc, au citit povești în limba maternă, au colorat și decupat, iar cei mici ai Școlii Gimnaziale Lupcina, prof. Nicolae Șutac, au dedicat timp pentru exersarea scrisului caligrafic în limba ucraineană. La Școala Gimnazială Argel, prof. Cerasela Ciornei, s-a lucrat pentru realizarea unor postere cu mesaje sugestive. Elevii Școlii Primare Slobozia, prof. Irina Răuțu, au realizat stegulețe în culorile Ucrainei. Copilașii de Salaș, înv. Viorica Mechno, au scris după dictare și au realizat o expoziție de desene despre iubire și de pace.
La Nisipitu, prof. Georgeta Marocico, copiii au au realizat colaje arătând prețuirea față de limba maternă. Profesoara Oana Nicolaiciuc a organizat activități pentru copiii din școlile din Dărmănești, Măriței și Bălcăuți, care au dansat, au cântat și au recitat poezii dedicate evenimentului. Copiii din Moldova-Sulița, prof. Dana Ciuperciuc, au realizat postere în culorile galben-albastru folosindu-și propriile palme, iar cei ai Școlii Gimnaziale Călinești, prof. Loredana Mândrășteanu, au prezentat un program artistic și costume tradiționale.
Prof. Constantina Bursuc și învățăceii au împodobit clasa cu baloane galben- albastre și au discutat citate din cultura ucraineană. Clasa pregătitoare de la Paltinu, prof. Elena Sauciuc, a conceput harta Ucrainei înconjurată de inimi cu mesaje optimiste. Copilașii de la Brodina, prof. Daniela Hudema și prof. Viorica Coneac, au prezentat un program artistic și au realizat un poster pentru peretele clasei. La Școala Gimnazială Șerbăuți, prof. Alina Mazureac, copiii au realizat postere cu dragostea pentru limba maternă, tradiții și origini.
Elevii Colegiului Național „Mihai Eminescu” Suceava, aflați în schimb de experiență la Cernăuți, au participat pe 27 octombrie la dictarea națională (Радіодиктант Національної Єдності).