Problemele etnicilor ucraineni, discutate cu membrii Filalei UUR-Suceava

UUR

Uniunea Ucrainenilor din România are ca scop apărarea drepturilor privind exprimarea şi promovarea identităţii etnice, lingvistice, culturale şi religioase a persoanelor aparţinând minorităţii ucrainene

În cadrul campaniei „Cunoaște! Susține! Rezolvă” președintele UUR, deputatul Nicolae-Miroslav Petrețchi a vizitat, pe 15 februarie, sediul Filialei Suceava a Uniunii Ucrainenilor din România, unde ținta sa a fost aceeași cu care a plecat la acest drum: identificarea și soluționarea problemelor cu care se confruntă comunitățile ucrainene din fiecare județ.

Alături de membrii comitetului și de președinții organizațiilor locale din cadrul Filialei UUR, prim planul discuțiilor a fost acordat dificultăților cu care se confruntă etnicii ucraineni din fiecare localitate a Sucevei. Ca în fiecare județ,  Nicolae-Miroslav Petrețchi și-a arătat întreaga disponibilitate pentru a găsi cele mai bune soluții, astfel încât viața de zi cu zi a oamenilor să se îmbunătățească, eforturile mele fiind atât în calitate de președinte al UUR, cât și prin intermediul activității sale parlamentare.

A fost prezentat bilanțul activității fructuoase a Uniunii până în prezent și obiectivele de direcție pe care le va avea UUR în anul următor. Au fost abordate punctual subiecte precum evoluția înregistrată de UUR în ultimii ani, pe toate planurile, inclusiv cel cultural, educațional și administrativ.

Președintele UUR i-a felicitat pe toți membrii Filialei UUR-Suceava pentru progresele obținute, mulțumindu-le pentru îndeplinirea obiectivelor stabilite până în prezent. Au fost punctate importanța unității comunității ucrainene și promovarea activității UUR în rândul membrilor acesteia, inclusiv în mediul online, cu o atenție sporită asupra combaterii dezinformării.

Participanții la întâlnire au apreciat efortul deosebit al Uniunii Ucrainenilor din România acordat școlilor, bisericilor și implicit enoriașilor, acțiuni care vizează conservarea și perpetuarea limbii, tradițiilor și obiceiurilor ucrainene. Nicolae-Miroslav Petrețchi l-a avut alături la întâlnire pe președintele Filialei Suceava a UUR, inspectorul Ilie Sauciuc.

Citiți în continuare…

,,Naș holos”, Nr. 360

,,Naș holos”, Nr. 360

În această ediție, puteți citi:  • Taras Șevcenko și Bucovina; • Mitropolitul Andrey Sheptytsky și scriitorii...

Share This