Eveniment “Rolul femeii ucrainene în păstrarea identității etnice”, la Galați

UUR

Uniunea Ucrainenilor din România are ca scop apărarea drepturilor privind exprimarea şi promovarea identităţii etnice, lingvistice, culturale şi religioase a persoanelor aparţinând minorităţii ucrainene

Frumusețea cântecelor ritualice arhaice, prin intermediul cărora oamenii încercau să grăbească sosirea zilelor însorite și călduroase, asociate cu începutul primăverii și debutul muncilor agricole, a emoționat la Galați, unde Filiala Uniunii Ucrainenilor din România a organizat o activitate foarte creativă privind “Rolul femeii ucrainene în păstrarea identității etnice”.

Vesneanky, haiivky, cum erau numite, întâlnite pe tot cuprinsul Ucrainei, dar și în satele cu etnici ucraineni din România, erau cântate strident, zgomotos, răsunător, crezându-se că astfel natura se va trezi mai repede din adormirea iernii.

Cântecele ritualice arhaice erau interpretate mai ales de către femei și copii, fertilitatea pământului fiind asociată cu simboluri feminine. Legătura cu natura era atât de profundă, încât oamenii, care trăiau în perfecta armonie cu aceasta, o identificau ca pe o ființă umană, care trebuie ajutată, chemată și invocată.

Tradițiile populare s-au împletit de-a lungul timpului cu cele religioase, iar în prezent există vesneanky și jocuri care se interpretează de la Bunavestire până la Paști, chiar în curtea bisericilor.

Corul Filialei Galați „Yasnytsya”, condus de Olha Cherniienko, a inclus în repertoriul său muzical două vesneanky extrem de frumoase. De asemenea, cântecele dedicate mamei au emoționant publicul. Cei mai mici membrii ai corului au impresionat prin candoarea și puritatea interpretării stârnind ropote de aplauze. La final, cele mai talentate soliste ale corului au avut prilejul de a-și demonstra abilitățile vocale și au interpretat piese din repertoriul contemporan.

Filiala Galați va continua să promoveze tradițiile ucrainene, având convingerea că, pe de o parte, ele reprezintă o ancoră pentru amintirea trecutului comunității și pe de altă parte, au rolul de a propaga informația culturală de la o generație la alta, asigurând supraviețuirea culturală și etnică a etnicilor ucraineni.

Citiți în continuare…

,,Naș holos”, Nr. 365

,,Naș holos”, Nr. 365

În această ediție, puteți citi:  • Taras Șevcenko și Bucovina (V); • Mitropolitul Andrey Sheptytsky și scriitorii...

Share This