Învățăturile pascale despre renașterea spirituală și rolul postului în pregătirea sufletului pentru Învierea Domnului Iisus Hristos s-au îmbinat, pe 19 aprilie, la Copăcele, într-un “Atelier creativ pentru copiii ucraineni”, organizat de către Filiala Caraș-Severin a Uniunii Ucrainenilor din România.
Sub îndrumarea artistului plastic de origine ucraineană Camelia Iațco Tasici, cooptat pentru prima dată într-o acțiune a Filialei Caraș-Severin a UUR, copiii au avut ocazia să-și cultive creativitatea: au pictat ouă, au modelat figurine din plastilină și au realizat picturi cu tematică de Paște, exprimând prin artă bucuria și speranța aduse de Învierea Domnului.
Organizați pe grupe de lucru, de la cei mai mici, cu vârsta preșcolară, până la cei mai mari, de gimnaziu, toți au fost atenți și au ascultat instrucțiunile primite fiind încântați să se exprime prin intermediul desenului și culorii. Timp de câteva ore, într-un cadru interactiv, au descoperit texturile, formele și amestecurile cromatice, ingrediente de succes pentru un eveniment apreciat de copii.
În paralel cu aceste momente de reflecție și adâncire spirituală, Camelia Iațco Tasici a adus o notă specială întâlnirii, surprinzându-i pe participanți cu un tablou creație colectivă reprezentând copacul vieții, simbol al continuității și înfloririi spirituale.
Alături de micuții artiști ucraineni au participat Ioan Malenovschi, prim-vicepreședinte al Filialei Caraș-Severin a UUR, Ioan Rosocha, președintele Organizației Carasebeș a UUR, Delia Boambeș, directorul Școlii Gimnaziale Copăcele, cadre didactice și alți invitați, adulții încurajându-i pe copii să mediteze asupra semnificației profunde a acestei sărbători creștine.
La finalul atelierului, micii artiști ucraineni au fost răsplătiți pentru eforturile lor cu pizza și un desert surpriză, oferite cu generozitate de către Filiala Caraș-Severin a UUR, într-o atmosferă de bucurie și comuniune.