Duminică, 29 septembrie, la Vinga, în județul Arad, a fost făcut un nou pas important pentru comunitatea ucraineană din România. A fost deschisă o nouă organizație a Uniunii Ucrainenilor din România, răspunzând astfel nevoilor și dorințelor unei comunități tot mai numeroase.
La urma ultimului recensământ, au fost înregistrați peste 50 de etnici ucraineni în Vinga, dar, neoficial, știm că acest număr este mult mai mare. Acest lucru ne arată că prezența comunității noastre are nevoie de o reprezentare și mai puternică în această zonă.
Acest subiect a fost discutat în ședința Consiliului Uniunii Ucrainenilor din România, iar decizia a fost că este momentul ca această comunitate să aibă propriile alegeri pentru structura de conducere locală, pentru a-și putea exprima și mai bine nevoile și aspirațiile.
Participarea președintelui UUR Nicolae-Miroslav Petrețchi la acest eveniment a fost un prilej de a felicita noua organizație pentru curajul și determinarea de a se organiza și pentru a sublinia că în Uniunea Ucrainenilor din România vor găsi întotdeauna un sprijin real.
Filiala Arad, care deja reprezintă un model de cooperare și bune practici în sprijinirea ucrainenilor, va oferi sprijin deplin acestei noi organizații. Împreună, ne vom asigura că interesele comunității din Vinga sunt bine reprezentate la toate nivelurile, continuând să lucrăm pentru un viitor comun.