Elevii ucraineni din școlile sucevene au marcat Ziua Internațională a Pâinii

UUR

Uniunea Ucrainenilor din România are ca scop apărarea drepturilor privind exprimarea şi promovarea identităţii etnice, lingvistice, culturale şi religioase a persoanelor aparţinând minorităţii ucrainene

Data de 16 octombrie are o semnificație deosebită, pentru că marchează Ziua Internațională a Pâinii. Elevii școlilor sucevene au sărbătorit-o printr-o serie de activități educative și creative, menite să îi ajute să conștientizeze importanța pâinii și a unei alimentații sănătoase.

Elevii Școlii Gimnaziale Argel, sub coordonarea prof. Cerasela Ciornei, au aflat informații valoroase despre pâine, tipurile de pâine existente, procesul de preparare și obiceiurile legate de aceasta. De asemenea, au discutat despre simbolistica pâinii în cultură și religie şi au organizat o expoziție de produse de panificație, realizate acasă împreună cu părinții.

Elevii din clasele primare ale Școlii Gimnaziale Paltinu, îndrumați de prof. Constantina Bursuc, au sărbătorit această zi prin activități artistice și educative. Aceștia au colorat și decupat fișe tematice înfățișând fructe sau legume și au discutat despre beneficiile acestora pentru organismul nostru. Elevii claselor IV-V au participat la discuții despre: importanța pâinii și a produselor de panificație, respectul pentru muncitorii care contribuie la producerea hranei și rolul pâinii într-o alimentație echilibrată.

Copiii de la Școala Primară Spărturi, împreună cu învățătoarea lor, Mia Iasinovschi, au marcat, cu bucurie, acest moment, prin activități artistice, recitând poezii și discutând despre etapele prin care trece pâinea înainte de a ajunge pe masa noastră. Acest tip de activități i-a ajutat pe copii să înțeleagă mai bine munca depusă pentru obținerea pâinii.

Elevii Școlii Gimnaziale Ulma, împreună cu prof. Iuliana Zebreniuc, au degustat produse de panificație, așezate frumos în coșuri împodobite cu ștergare tradiționale. Şi ei au învățat despre procesul de obținere a pâinii și au subliniat importanța produselor de calitate și sănătoase.

Toate aceste activități au avut ca scop esențial cultivarea respectului pentru muncă și pentru cei care lucrează în agricultură și industria alimentară, pentru a produce alimente de calitate. Evenimentele educative au avut, de asemenea, rolul de a încuraja adoptarea unui stil de viață sănătos, prin promovarea alimentației echilibrate și a consumului de produse naturale. Elevii au devenit mai conștienți de procesul mai puțin cunoscut de producere a alimentelor pe care le consumă zilnic, au învățat să aprecieze valoarea hranei şi să evite, astfel, risipa alimentară.

Citiți în continuare…

,,Naș holos”, Nr. 365

,,Naș holos”, Nr. 365

În această ediție, puteți citi:  • Taras Șevcenko și Bucovina (V); • Mitropolitul Andrey Sheptytsky și scriitorii...

Share This