Învățământul în limba ucraineană are, din nou, un reprezentant dedicat la Ministerul Educației, o reușită extrem de importantă pentru comunitatea ucraineană. După o perioadă de peste patru ani în care acest post esențial a lipsit din organigrama ministerului, începând cu data de 8 ianuarie, prin eforturile susținute ale Uniunii Ucrainenilor din România și prin demersurile parlamentare constante al domnului Nicolae-Miroslav Petrețchi, a fost reînființată funcția de consilier alocat intereselor educaționale ucrainene.
Acest post a dispărut în urmă cu câțiva ani, în urma unui artificiu prin care fostul ocupant al funcției a transformat poziția de consilier în una de funcționar public, transferând-o ulterior la un alt departament, modalitate prin care și-a securizat propriul interes, dar a lăsat comunitatea ucraineană fără reprezentare educațională.
„Doamna Mariana Bilici, directoarea Școlii din Poienile de Sub Munte, a preluat această poziție de consilier la Ministerul Educației și, de acum înainte, se va ocupa de toate aspectele legate de învățământul în limba ucraineană”, anunță președintele UUR pe pagina sa de Facebook.
”Miercuri am avut o primă întâlnire oficială cu doamna Bilici, iar printre prioritățile sale se numără colaborarea cu școlile, profesorii, inspectorii de specialitate, organizarea olimpiadelor, concursurilor și coordonarea proceselor esențiale, cum ar fi Evaluările Naționale și Bacalaureatul pentru elevii ucraineni. De asemenea, va lucra îndeaproape cu refugiații pentru a răspunde nevoilor educaționale ale acestora, – a scris Nicolae-Miroslav Petrețchi.
Președintele UUR a amintit că de-a lungul anilor, a semnalat constant lipsa acestui post și impactul negativ pe care a avut-o această situație asupra educației în limba ucraineană. ”În cadrul discuțiilor mele cu miniștrii Educației, am evidențiat nevoia stringentă de a avea o persoană care să coordoneze toate aspectele legate de învățământul în limba maternă. În plus, în Consfătuirile Naționale anuale organizate de UUR, această temă a fost mereu în centrul atenției, fiind însoțite de scrisori deschise și alte inițiative oficiale. Succesul obținut confirmă că dialogul constant și implicarea reală dau rezultate. Le mulțumesc colegilor din UUR pentru sprijinul oferit în acest demers și mă bucur că am reușit, împreună, să redăm comunității noastre o funcție de maximă importanță. Vom continua să o sprijinim pe doamna Mariana Bilici printr-o colaborare strânsă, astfel încât învățământul în limba ucraineană să se dezvolte și să fie o resursă valoroasă pentru generațiile viitoare”, a mai afirmat Nicolae-Miroslav Petrețchi.
”O felicit și îi urez mult succes doamnei Mariana Bilici în această misiune importantă, o asigur de sprijinul întregii comunități ucrainene, sunt convins că va avea o reprezentare puternică pe funcție, va fi o prezență implicată și devotată în sprijinul învățământului în limba ucraineană și, cu toții, vom face noi pași concreți pentru viitorul educației tinerilor noștri. Mulțumesc, totodată, reprezentanților Ministerului Educației pentru deschiderea arătată și înțelegerea importanței acestui demers”, a conchis președintele UUR, deputatul Nicolae-Miroslav Petrețchi.