Întâlnire de lucru cu Secretarul de stat al MEN Kallós Zoltán

UUR

Uniunea Ucrainenilor din România are ca scop apărarea drepturilor privind exprimarea şi promovarea identităţii etnice, lingvistice, culturale şi religioase a persoanelor aparţinând minorităţii ucrainene
Miercuri 23 martie, președintele Uniunii Ucrainenilor din România, deputatul Nicolae Miroslav Petrețchi, a avut o întâlnire de lucru cu Secretarul de stat al Ministerului Educației Naționale Kallós Zoltán, responsabil de învățământul în limbile minorităților naționale.

În cadrul întâlnirii, au fost dezbătute mai multe probleme constatate de Uniunea Ucrainenilor din România, precum și cele cu care se confruntă elevii refugiați din Ucraina. Președintele UUR a înaintat propuneri referitoare la modalităţile prin care copiii pot fi ajutaţi să își continue studiile în condiții optime şi şi-a exprimat întreaga disponibilitate de a pune la dispoziția Ministerului Educației Naționale, în urma solicitărilor acestuia, a materialelor disponibile,  de care în prezent beneficiază copiii ucraineni aflați la sediile UUR.

Totodată, au fost prezentate punctual demersurile făcute de Uniunea Ucrainenilor din România pentru elevii refugiați din Ucraina, au fost discutate aspecte cu privire la organizarea olimpiadelor și concursurilor pentru elevii care studiază limba/în limba ucraineană, inclusiv ajutorul necondiționat oferit de UUR, atât în trecut, cât și în prezent și viitor, precum și unele măsuri în vederea îmbunătățirii comunicării între instituțiile publice, responsabile pentru implementarea politicilor în domeniul educației.

Citiți în continuare…

,,Naș holos”, Nr. 365

,,Naș holos”, Nr. 365

În această ediție, puteți citi:  • Taras Șevcenko și Bucovina (V); • Mitropolitul Andrey Sheptytsky și scriitorii...

Share This