Uniunea Ucrainenilor din România salută rezultatul alegerilor prezidențiale, cruciale pentru viitorul european și euroatlantic al României. Prezența masivă la urne, precum și votul cetățenilor români, din țară și din străinătate, în favoarea lui Nicușor Dan, sunt o dovadă clară a responsabilității într-un context critic, peste care se suprapun provocări economice și de securitate.
Societatea românească, indiferent de naționalitatea membrilor săi, a trecut un test important de maturitate democratică, responsabilitate și de asimilare a valorilor europene. Majoritatea populației a arătat foarte clar și hotărât, că retorica iresponsabilă, care alimentează extremismul, violența și ura, mascate de cuvinte precum „demnitate”, „suveranitate” sau „credința în Dumnezeu”, nu își au locul într-o țară europeană, care își dorește pace, prosperitate, securitate și un viitor mai bun.
Prin votul lor de duminică, românii au transmis un mesaj clar, că își doresc o schimbare profundă, construită pe valori solide precum: integritatea, competența, respectul față de lege și față de cetățeni. Este timpul ca administrația publică să se desprindă de trecutul clientelar și să devină, cu adevărat, în slujba cetățeanului. Reforma, transparența decizională, meritocrația, responsabilitatea față de contribuabil și apropierea de nevoile reale ale cetățeanului trebuie să stea la baza responsabilizării și eficientizării actului de guvernare.
Ne exprimăm încrederea că mandatul domnului Nicușor Dan va aduce un suflu nou în viața politică românească – un mandat în care echilibrul, dialogul, inclusiv cu organizații ale cetățenilor aparținând minorităților naționale, și profesionalismul vor constitui elementele de bază ale reconstrucției instituționale și consolidării democrației.
În contextul provocărilor fără precedent, generate de existența unui război convențional la graniță și de numeroase amenințări hibride, salutăm sprijinul ferm al președintelui ales pentru Ucraina și Republica Moldova, precum și angajamentul de a continua susținerea economică și politică pentru aceste două state vecine, contribuind la eforturile europene și internaționale de reziliență democratică și stabilitate regională.
Totodată, considerăm că acest moment este esențial pentru aprofundarea relațiilor bilaterale româno-ucrainene și pentru consolidarea cooperării în diferite domenii. Prin dialog deschis, respect reciproc și viziune comună europeană, putem construi un parteneriat durabil, bazat pe valori democratice, stat de drept și pace.
Uniunea Ucrainenilor din România rămâne un partener activ și de încredere pentru autoritățile administrației publice centrale și locale, inclusiv pentru Administrația Prezidențială, în eforturile comune de consolidare a statului de drept și de creștere a rolului României în plan extern.