A VI-a ediție a ”Concertului de muzică religioasă ucraineană” la Pâncota

UUR

Uniunea Ucrainenilor din România are ca scop apărarea drepturilor privind exprimarea şi promovarea identităţii etnice, lingvistice, culturale şi religioase a persoanelor aparţinând minorităţii ucrainene

A VI-a ediție a Concertului de muzică religioasă ucraineană, organizat de Filiala Arad a Uniunii Ucrainenilor din România, s-a desfășurat sâmbătă, 23 septembrie, la Pâncota. Cele mai frumoase pricesne și cântece religioase au răsunat în Căminul cultural din localitate timp de câteva ore, concertul fiind deja unul tradițional.

La eveniment au participat președintele Uniunii Ucrainenilor din România, deputatul Nicolae Miroslav Petrețchi, prim-vicepreședinte UUR, Vasile Pasenciuc, vicepreședintele Consiliului județean Arad, Răzvan Cadar, primarul comunei Târnova, Emilia Ignișca, viceprimarul comunei Târnova, Cătălin Oprea, preoți și pastori din comuna Târnova precum și consilieri locali, mulți localnici și oaspeți din alte localități.

Au urcat pe scenă: grupul coral al bisericii ortodoxe din  locliatea Vasile Goldiș, condus de Flavia Culda, Maria Ignișca, fanfara bisericii penticostale din Șicula, condusă de Rodica Butariu, corul de copii al bisericii ortodoxe din Chier, condus de preotul Iulian Ivănuț, Sorina Măgurean, Ana Miculaiciuc și Alexandra – Păun Miculaiciuc, Ileana Bejera, Grupul ”Nadia” al Filialei UUR-Arad, condus de Anna Hanțig, grupul ”Moloda Nadia” de la Liceul Teoretic ”Iulia Hașdeu” din Lugoj, condus de profesorul Vasile Bilan.

Evenimentul a reprezentat o binecuvântare pentru toți participanții, iar organizatorii au  mulțumit Uniunii Ucrainenilor din România pentru toată susținerea acordată.

Citiți în continuare…

,,Naș holos”, Nr. 358

,,Naș holos”, Nr. 358

În această ediție, puteți citi:  • Sărbătorirea centenarului Taras Șevcenko în Bucovina; • Prometeu al Pământului de...

Share This