Accesul cetățenilor din județul Tulcea la servicii medicale de urgență

Fie că vorbim despre zone din mediul rural cu acces limitat sau despre mediul urban, infrastructura de urgență trebuie să fie aceeași, astfel încât toți cetățenii să poată beneficia în mod egal, în caz de nevoie, de toate componentele sistemului public de servicii medicale. Cu toate acestea, în unele regiuni din România, serviciile medicale de urgență sunt mai puțin dezvoltate, existând riscul ca cetățenii să nu poată beneficia în egală măsură de acestea.

Un astfel de caz este și cel al localităților aflate în județul Tulcea, de-a lungul Deltei Dunării, care, deși au un potențial turistic extrem de mare, nu beneficiază de acces rapid la servicii medicale de urgență. În toată această regiune a rămas o singură navă care este utilizată pe post de ambarcațiune de urgență pentru localitățile unde accesul este posibil doar pe apă, fără rute terestre alternative.

Acest lucru poate duce chiar la pierderi de vieți omenești, în situația probabilă în care mai multe persoane, din localități diferite, ar avea nevoie de ajutor medical de urgență în același timp. Pentru a remedia această situaţie, deputatul Nicolae Miroslav Petrețchi s-a adresat ministrului sănătății Alexandru Rafila, căruia i-a solicitat să-i comunice ce măsuri întreprinde ministerul de resort pentru a îmbunătăți accesul locuitorilor din Delta Dunării la servicii medicale de urgență.

Cititi in continuare…

Share This