Agenda deputatului – aprilie 2020

Traversăm o perioadă extrem de dificilă pentru toți, marcată, în toate planurile, de efectele pandemiei COVID-19. Instituțiile statului se află sub o presiune enormă și depun eforturi uriașe în încercarea de a împiedica răspândirea noului coronavirus în rândul populației României. În astfel de situații toate calculele electorale, interesele personale şi de partid trec pe planul doi, fiind necesară o mai bună coordonare a eforturilor necesare depăşirii acestei crize, care ne afectează pe toți, indiferent de poziție, culoare politică, naționalitate etc.

În cadrul activității sale parlamentare deputatul NICOLAE MIROSLAV PETREȚCHI continuă să atragă atenția decidenților asupra mai multor probleme, care necesită rezolvare. Selectăm pentru rubrica de față câteva exemple ilustrative.

UTILIZAREA SISTEMULUI RO-ALERT ÎN TIMPUL STĂRII DE URGENȚĂ

Cu siguranță,întreaga omenire se află într-un moment de cumpână, ducând o luptă contracronometru cu un inamic necruțător, numit COVID-19. La nivel mondial, numărul de persoane infectate este de peste 1,27 de milioane, iar cifra celor decedați a depășit 69.000, în multe state, numărul deceselor fiind cu mult mai mare decât cel al deceselor înregistrate în timpul războaielor mondiale.

Tot mai multe țări adoptă măsuri ferme pentru reducerea numărului de îmbolnăviri, România luând chiar unele foarte intransigente, iar, din 16 martiea.c.,a fost instituită starea de urgență, pe întreg teritoriul României, urmând ca, pe 6 aprilie, Președintele României să declare că aceasta va fi prelungită cu încă o lună.

Cealaltă măsură luată se referă la informarea corectă a populației, fapt care, împreună cu coordonarea corectă a crizei în ceea ce privește epidemia de COVID-19, a făcut ca, cel puțin în țara noastră, rata de creștere a îmbolnăvirilor să scadă de la 33% la 5%.

O parte dintre județele țării adoptă măsuri mai drastice, în funcție de numărul de îmbolnăviri, însă foarte multe dintre respectivele măsuri nu sunt cunoscute populației, în special,din mediul rural, unde informarea din mediul online sau TV este una deficitară, populația de aici rămânând expusă infectării cu noul coronavirus.

Prin OUG 72/2017, Guvernul României a adoptat implementarea pe teritoriul țării noastre a sistemului de avertizare a populației în situații de urgență, RO-ALERT, cu scopul de a informa rapid asupra situațiilor majore de risc care amenință grav comunitățile.

În această ordine de idei domnul deputat NICOLAE MIROSLAV PETREȚCHI a supus atenției ministrului  afacerilor interne, Marcel Vela, oportunitatea utilizării acestui sistem pentru informarea populației despre restricțiile impuse pe perioada stării de urgență.

”Aflându-ne în stare de urgență, stimate Domnule Ministru, Vă rog să-mi comunicați dacă Dvs. și Ministerul pe care îl conduceți, considerați ca fiind utilă folosirea sistemului RO-ALERT pentru informarea cetățenilor cu privire la recomandările/prevederile ordonanțelor militare adoptate de Guvern sau în ceea ce privește măsurile adoptate de către CJSU.”

SUSȚINEREA PRODUCȚIEI AUTOHTONE DE MĂȘTI ȘI ALTE MATERIALE MEDICALE DE PROTECŢIE

În contextul aplicării măsurilor necesare pentru prevenirea și combaterea infecțiilor cu noul coronavirus, deputatul UUR subliniază necesitatea susținerii antreprenorilor locali, care vor să producă echipamente medicale de protecţie.
Scrisoare adresată noului Ministrului Econimiei, Virgil Popescu:

” Stimate Domnule Ministru,  

Potrivit ultimelor hotărâri luate la nivelul CJSU din județele Galați, Iași, Vaslui, Suceava Maramureș cu scopul de a scădea și stopa răspândirea virusului SARS-Cov-2, toți cetățenii din acele zone precum și cei care tranzitează respectivele județe au obligativitatea de a-și acoperi fața, în special, nasul și gura cu o mască de protecție, fiind permisă, de asemenea, și utilizarea măștilor improvizate.

În cazul acestor măști improvizate, este cunoscut faptul că eficența privind protejarea purtătorului împotriva infectării semenilor săi este mai scăzută, față de o mască de protecție autorizată de DSP.

Astfel de inițiative sunt necesare și corecte, căci datorită lor este diminuat riscul de răspândirea virusului, iarmăsuri de acest felpot fi,în funcție de rezultate, adoptate și la nivel național.

Din păcate, lupta cu pandemia și numărul mare de cazuri la nivel planetar au adus și o criză mondială de echipamente de protecție, printre care se regăsesc și măștile chirurgicale, cele de protecție etc.

Pe lângă personalul medical, mai au de suferit și persoanele care nu pot să își desfășoare activitatea de acasă/în gospodării, acestea fiind obligate să se deplaseze la locul de muncăfără să aibă acces la măști de protecție, care sunt de negăsit, iar nepurtarea acestora duce, în final,la sancționarea cetățenilor.

Cu toate că mai multe conduceri județene au declarat că există un stoc suficient de măști pentru toți cetățenii, în mai toate farmaciile de aici, acestea lipsesc cu desăvârșire, iar, în cele în care se găsesc, acestea se vând la supra-preț.

În România, există companii producătoare de materiale sanitare, exprimându-și dorința mai mulți producători autohtoni pentru modificarea liniilor de producție în vedereafabricăriide măști și combinezoane, în speranța că vor fi susținute de către Guvern, astfel încât țara noastră să nu mai fie dependentă de importurile de materiale sanitare.

Față de cele arătate mai sus, Stimate domnule Ministru, Vă rog să-mi comunicați dacă există un interes din partea Ministerului Economiei de atragere și de susținere a producătorilor autohtoni privind fabricarea materialelor de protecție și dacă Ministerul condus de Dvs. va pune la dispoziție credite garantate de către stat pentru astfel de companii?”

INFORMAREA CETĂȚENILOR ÎN TIMPUL PANDEMIEI COVID-19

 O altă problemă în actualul context este răspândirea de informații false în mass-media şi mediul on-line, respectiv necesitatea ca oamenii să fie cât mai bine informați, din surse oficiale, sigure și verificate. De aceea, domnul NICOLAE-MIROSLAV PETREȚCHI a fost neplăcut surprins de ultimele inițiative ale conducerii radioului public

Scrisoare adresată Preşedintelui Director General al Societăţii Române de Radiodifuziune, domnul Georgică Severin:

”Stimate Domnule Președinte Director General,

În februarie a.c., OMS a declarat faptul că se confruntă cu o nouă epidemie, pe lângă cea generată de COVID-19, și anume o infodemie, mai precis cu o abundență de știri mai puțin exacte și complete care produc o stare de panică înrândul populației.

Acțiunile pentru combaterea noului coronavirus au fost amplificate atât prin eforturile specialiștilor în soluționarea problemei, cât și prin îmbunătățirea comunicării cu populația, printr-o informare corectă și asumată care să neutralizeze răspândirea de știri false și incomplete.

Astfel, putem constata faptul că tot mai multe state utilizează radioul și televiziunea publică ca pe unica sursă sigură de informare, mai ales datorită faptului că undele scurte și cele medii sunt capabile să ajungă în orice locație de pe pământ.

Totodată, acestea sunt folosite în timpul situațiilor de urgență, când televiziunea sau internetul nu sunt sigure, cel din urmă suferind întreruperi majore, mai ales în situația actuală.

După cum știm cu toții, la data de 16 martie, a fost instituită starea de urgență pe întreg teritoriul României, iar, pe 6 aprilie, Președintele României declara că aceasta va fi prelungită cu încă o lună.

Uimirea tuturor a fost atunci când, imediat după instituirea stării de urgență, pe masa CA al SRR a fost înaintată propunerea Comitetului Director privind reducerea cheltuielilor cu radiocomunicațiile, prin suspendarea temporară a unor servicii, și anume suspendarea emisiunii postului RRA prin unde medii (AM-UM) pe timpul nopții și suspendarea difuzării simultane a programelor RRI prin unde scurte (AM-US), precum și a emisiilor unor studiouri teritoriale (Timişoara, Craiova), începând cu data de 1 aprilie până la finalul anului.

Toată lumea se întreba de ce a fost înaintată respectiva propunere CA, dacă aceasta a fost respinsă de 3 ori, pretextul legat de bugetul alocat devenind caduc, în contextual în care deficitul excesiv a fost trecut pe planul doi chiar de UE?

După cum am menționat mai sus, undele scurte reprezintă o resursă strategică a statului român, deoarece pot fi folosite pentru comunicarea mesajelor de la cel mai înalt nivel către cetățeni, pe timp de criză sau calamităţi, situația în care ne aflăm astăzi fiind una de acest gen, în timp ce internetul, nefiind un mediu sigur, multe state, adesea, îl restricționează și recunosc că mediul online abundă în ştiri false şi dezinformări. În acest context, este o iluzie faptul că Radio România Internaţional, rămas să emită doar pe internet, ar mai fi o voce eficientă de comunicare cu românii de peste hotare.

RRI emite atât în dialectal aromân, cât şi în mai multe limbi străine, încercând să prezinte imaginea României peste hotare şi să ofere informaţii corecte şi în timp util cetăţenilor străini, iar ştirile difuzate sunt preluate de agenții de presă serioase din întreaga lume.

Din datele existente nu rezultă că SRR aravea datorii către Radiocom, anul trecut tarifele SNR fiind micşorate, iar SRR plătind pentru acelaşi volum de prestaţii o sumă mai mică, context în care, SRR a economisit, în total, 18 milioane de lei fără să renunțela niciun program.

Dacă într-adevăr se dorește optimizarea cheltuielilor, în opinia multor specialiști, aceasta se poate realize prin reducerea cheltuielilor legate de protocol, gale, conferinţe, deplasări, compartimente care-și dublează activităţile şi rolurile, compartimente care au doar şef, nu şi  personal, numeroase activităţi şi servicii care, de fapt, nu constituie obiectul principal de activitate şi care s-ar putea externaliza.

În astfel de momente, este grav chiar și atunci când doar un singur ascultător e văduvit cu intenţie de dreptul la informare! Lumea în care trăim se află într-o stare de război cu un inamic invizibil – COVID-19, iar radioul public se numără printer puținele surse de informare atât pentru cetăţenii români din ţară (în special din mediul rural şi vârstnici), cât şi pentru cei de peste hotare.

Concluzionând, în conformitate cu dispozițiile art.197 alin.(2) din Regulamentul Comun al Camerei Deputaților și Senatului, Vă rog să-mi comunicați următoarele:

 

  • Care a fost urgența ce a determinat ca, imediat după declararea stării de urgență, consiliul director să propună suspendarea temporară a unor servicii, și anume suspendare emisiunii postului RRA prin unde medii (AM-UM) pe timpul nopții și suspendarea difuzării simultane a programelor RRI prin unde scurte (AM-US), precum și emisiile unor studiouri teritoriale (Timişoara, Craiova), începând cu data de 1 aprilie până la finalul anului?
  • În idea în care se insistă la renunțarea la unde scurte, SRR are implementate sisteme de redifuzare în alte țări în FM?
  • Dacă SRR dispune de un plan de măsuri, pe termen mediu și lung, pentru optimizarea cheltuielilor?
  • Care este stadiul implementării trecerii la radio digital?
  • Care este situația echipamentelor tehnice și a sistemului informatic, starea studiourilor, precum și situația generală privind întreţinerea clădirii Radio România?
  • În plină criză COVID-19, unica soluţie propusă, și anume suspendarea emisiei radio, mai respectă obiectul principal de activitate al Radio România?”

Cititi in continuare…

Share This