Au debutat lucrările celui de-al IX-lea Congres al Uniunii Ucrainenilor din România

UUR

Uniunea Ucrainenilor din România are ca scop apărarea drepturilor privind exprimarea şi promovarea identităţii etnice, lingvistice, culturale şi religioase a persoanelor aparţinând minorităţii ucrainene

21 octombrie 2023, Bucureşti: Lucrările celui de-al IX-lea Congres al Uniunii Ucrainenilor din România au debutat sâmbătă, la  Bucureşti. Evenimentul se desfăşoară pe parcursul a două zile la hotelul Crowne Plazza din capitală.

În cuvântul de deschidere, deputatul Nicolae-Miroslav Petreţchi, Preşedintele Uniunii Ucrainenilor din România, a evidenţiat că acest congres este „un eveniment de  importanță majoră pentru comunitatea ucraineană din România”, care „oferă posibilitatea unei analize amănunțite a parcursului nostru, precum și a direcției în care ne vom îndrepta pe termen mediu și lung”.

Preşedintele UUR a subliniat că „Uniunea Ucrainenilor din România a jucat și joacă un rol deosebit și în consolidarea relațiilor bilaterale româno-ucrainene, prin implicarea activă în diferite evenimente și inițiative de importanță regională și internațională, evidențiind importanța colaborării între comunitățile și administrațiile publice locale, cu precădere între cele din zonele de frontieră”.

Nicolae-Miroslav Petreţchi a amintit că „UUR contribuie la consolidarea relațiilor dintre cele două state, colaborând cu autoritățile din România și Ucraina, precum şi cu organizațiile internaționale din care face parte, efectele acestei conlucrări putând fi remarcate inclusiv în contextul sprijinului umanitar pe care Uniunea l-a acordat Ucrainei”.

La festivitatea de deschidere au luat parte reprezentanți ai Parlamentului României, Guvernului României, Administrațiilor publice locale din România și din Ucraina, Congresului Mondial al Ucrainenilor, Congresului European al Ucrainenilor, ai mediului academic etc.

Congresul reprezintă un eveniment semnificativ pentru comunitatea ucraineană din România,  care stabilește prioritățile UUR și ale comunității, cât şi cele mai importante obiective pe termen scurt, mediu și lung.

Evenimentul se va încheia duminică, 22 octombrie 2023.

***

Uniunea Ucrainenilor din România este o organizație reprezentativă parlamentară, care reprezintă interesele comunității ucrainene din România și promovează valorile culturale și istorice ale acesteia. Uniunea sprijină pacea, diversitatea culturală și respectul reciproc între comunități în cadrul societății românești.

Citiți în continuare…

,,Naș holos”, Nr. 358

,,Naș holos”, Nr. 358

În această ediție, puteți citi:  • Sărbătorirea centenarului Taras Șevcenko în Bucovina; • Prometeu al Pământului de...

Share This