Călătorie de documentare „Întâlnire cu ucrainenii din Banat”

UUR

Uniunea Ucrainenilor din România are ca scop apărarea drepturilor privind exprimarea şi promovarea identităţii etnice, lingvistice, culturale şi religioase a persoanelor aparţinând minorităţii ucrainene

Comitetul Filialei București a Uniunii Ucrainenilor din România a organizat, în perioada 21 – 24 octombrie 2022, o călătorie de documentare la Filialele UUR Timiș și Caraş-Severin. La această „Întâlnire cu ucrainenii din Banat” au participat membri ai filialei București, mulți dintre fiind şi membri ai ansamblului artistic „Edelveis” și ai trupei de teatru „Ivan Franko”.

Pe 22 octombrie, membrii Filialei București a UUR au vizitat biserica ucraineană din Timişoara și grădinița la care învață copiii refugiaților ucraineni din zonă. Cu această ocazie, au asistat la un impresionant recital de cântece și poezii, susținut de refugiații ucraineni stabiliți la Timișoara, cărora li s-au alăturat poeți, actori și cântăreți, membri ai Filialei UUR București. Recitalul a fost urmat de o întâlnire cu membrii Filialei Timiș a UUR, la Casa de Cultură a Ucrainenilor din Banat.

În data de 23 octombrie 2022 a avut loc şi o întâlnire cu membrii Filialei Caraș-Severin a UUR, la sediul acesteia din Caransebeș.

Membrii Filialei București UUR au participat, de asemenea, la Festivalul de Tradiții Culinare Ucrainene şi s-au bucurat de găzduirea și primirea călduroasă a colegilor din Timiş şi Caraş-Severin.

Citiți în continuare…

Share This