Cel de-al IX-lea Congres al Uniunii Ucrainenilor din România, la București

UUR

Uniunea Ucrainenilor din România are ca scop apărarea drepturilor privind exprimarea şi promovarea identităţii etnice, lingvistice, culturale şi religioase a persoanelor aparţinând minorităţii ucrainene

Delegați din întreaga țară au participat, sâmbătă și duminică, 21-22 octombrie, la cel de-al IX-lea Congres al Uniunii Ucrainenilor din România, care s-a desfășurat în Sala de conferințe a Hotelului Crowne Plaza din București.

În total, la Congres au participat aproape 400 de persoane, iar printre invitați s-au numărat: Președintele Grupului parlamentar al minorităților naționale din Camera Deputaților, Varujan Pambuccian, Secretarul de stat pentru afaceri strategice din Ministerul de Externe al României, Iulian Fota, președintele Grupului parlamentar de prietenie cu Ucraina, Ion Balan, Secretarul de Stat pentru Culte al Guvernului României, Ciprian Vasile Olinici, Europarlamentarul Victor Negrescu, deputata Radei Supreme a Ucrainei din partea grupului parlamentar al partidul „Slujitorul poporului”, Yevheniya Kravchuk,  Ministrul consilier al Ambasadei Ucrainei în România, Andriy Sklyar, Subsecretarul de Stat din Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, Doina Iacoban, Subsecretarul de Stat din Ministerul Afacerilor Interne, Petru Bledea, Președintele Congresului European al Ucrainenilor, Bohdan Raichynets, reprezentanți ai comunităților ucrainene din Belgia, Cehia, Slovacia și Republica Moldova, Secretarul general al Radio România Internațional, Eugen Cojocariu, coordonatorul cu atribuții de producător executiv din partea TVR, Boris Velimirovici, reprezentanți ai autorităților administrației publice locale din România și Ucraina etc.

Agenda de lucru a participanților la Congresul UUR a inclus: prezentarea pentru dezbatere și aprobare a Raportului de activitate al UUR pentru perioada 27 octombrie 2019 – la zi și prezentarea obiectivelor și strategiei Uniunii pentru următorii 4 ani; prezentarea pentru dezbatere și aprobare a Raportului activității economico-financiare și a bilanțului contabil;  prezentarea proiectului de buget pentru anul 2024 și a estimărilor bugetare pentru perioada 2025-2027. De asemenea, au fost prezentate pentru dezbatere și aprobare Raportul Comisiei de cenzori, Raportul deputatului, Raportul Comisiei de etică și litigii, Raportul Comisiei pentru îmbunătățirea Statutului, precum și rapoartele de activitate ale filialelor.

Delegații la Congresul ordinar al UUR şi-au ales o nouă conducere. Deputatul Nicolae Miroslav Petrețchi a fost reales în funcția de președinte al UUR. De asemenea, delegații au ales componența Consiliului (Radei) UUR, după cum urmează: Nicolae-Miroslav Petrețchi – Președintele Consiliului, Vasile Pasenciuc – Prim-vicepreședinte, Bogdan Moisei – Prim-vicepreședinte, Ilie Sauciuc – Prim- vicepreședinte, Victor Semciuc – Prim – Vicepreședinte, Ioan Herbil – Vicepreședinte, Mihai Traista– Vicepreședinte, Ana Sambor – Vicepreședinte, Ioan Recalo – Vicepreședinte, Irina Liuba Horvat – Secretar general, Terezia Șendroiu – Secretar, Vasile Buciuta – Trezorier, Miroslav Petrețchi – membru, Gavrilă Micolaiciuc – membru, Daniel Seredenciuc – membru, Maria Szabo-Condrei – membră, Lucica Gherman – membră, Ileana Leon – membră, Daniel Basaraba – membru, Mihai Dumnici  – membru, Pintea Mariciuc  – membru, Serghei Stulianic – membru, Ivan Claudiu Brinzanic – membru, Mirela Ciucur – membră, Alexandru Mocernac – membru.

Totodată, delegații la Congres au ales noua componență a Comisiei de cenzori și a Comisiei de etică și litigii. De asemenea, au dezbătut și adoptat Rezoluția celui de-al IX-lea Congres al UUR, alcătuită din 12 puncte, care stabilește principalele priorități pentru următorii patru ani. Printre altele, Congresul Uniunii Ucrainenilor din România a făcut apel la intensificarea colaborării cu reprezentanții administrațiilor publice din România, precum și la consolidarea activităților legate de promovarea valorilor culturale și religioase ale tuturor confesiunilor ucrainene, care reprezintă puncte prioritare pentru comunitatea ucraineană.

De asemenea, Congresul a solicitat tuturor structurilor UUR să depună eforturi suplimentare în vederea susținerii procesului de integrare europeană și euro-atlantică a Ucrainei și a Republicii Moldova, după posibilitățile și competențele sale, inclusiv din perspectiva reformelor și a adaptării legislației privind drepturile minorităților naționale, având drept fundament modelul de bune practici al României, pe care UUR îl expune permanent, precum și pentru consolidarea colaborării dintre UUR și administrațiile centrale și locale din România și Ucraina, precum și cu organizațiile internaționale la care UUR este membră, în vederea sprijinirii poporului ucrainean în fața agresiunii Federației Ruse și pentru facilitarea integrării refugiaților ucraineni în comunitățile ucrainene din România și în societatea românească, cu  accent pe rolul minorităților naționale de punte între cele două țări vecine.

Totodată, Congresul a solicitat membrilor săi să rămână vigilenți la încercările de dezinformare și  propagare a urii, care pot duce la dezbinare,  atât a comunității ucrainene din România, cât și a diasporei ucrainene, acțiuni ce pot genera tensiuni interetnice și interconfesionale, îndemânându-i să respingă ferm orice încercare de divizare și dezbinare a comunității ucrainene din România și să acorde o atenție deosebită menținerii unității acestei minorități prin prisma unei monitorizări riguroase.

Citiți în continuare…

Share This