Celebrarea a 130 de ani de la nașterea poetului ucrainean Pavlo Tychyna

UUR

Uniunea Ucrainenilor din România are ca scop apărarea drepturilor privind exprimarea şi promovarea identităţii etnice, lingvistice, culturale şi religioase a persoanelor aparţinând minorităţii ucrainene

Marți, 19 ianuarie, la sediul central al Uniunii Ucrainenilor din România, s-a desfășurat a treia parte a evenimentului cultural „130 de ani de la nașterea poetului şi publicistului ucrainean Pavlo H. Tychyna”.

La eveniment au participat Președintele UUR, deputatul Nicolae Miroslav Petrețchi, scriitori și redactori ai publicațiilor UURreprezentanți ai departamentului administrativ al UUR și, online, prim-vicepreședintele UUR, Vasile Pasenciuc.

În cadrul evenimentului au fost prezentate aspecte din viața și opera poetului. Redactorii publicațiilor UUR: Irina Covaci, Șendroiu Tereza, Ștefania Pietreanu, şi secretara UUR Andreea Boşneaga au recitat poezii din creația poetului Pavlo H. Tychyna în limba ucraineană, dar și în limba română, în traducerea lui Leo Butnaru.

Prima parte a evenimentului cultural a avut loc vineri, 16 ianuarie, la sediul filialei București UUR, cu participarea simpatizanților filialei și iubitorilor culturii ucrainene, iar a doua parte – duminică, la Biserica Ortodoxă Ucraineană din București, unde a avut loc o slujbă de pomenire în memoria poetului ucrainean, a precizat președintele filialei București a UUR, Mihai Traista.

Președintele UUR, deputatul Nicolae Miroslav Petrețchi, a apreciat faptul că, prin acțiunile culturale pe care le desfășoară, filiala București reușește să facă cunoscută cultura ucraineană, precum și operele scriitorilor ucraineni în România.

Citiți în continuare…

Share This