Comunicat al Consiliul (Radei) Uniunii Ucrainenilor din România

UUR

Uniunea Ucrainenilor din România are ca scop apărarea drepturilor privind exprimarea şi promovarea identităţii etnice, lingvistice, culturale şi religioase a persoanelor aparţinând minorităţii ucrainene

În legătură cu apariția în mediul online a unor informații și mesaje diseminate cu scopul clar de a dezinforma și manipula utilizatorii rețelelor sociale, în special membrii comunității ucrainene, pe de o parte, iar, pe de alta, cu privire la informațiile despre intenția unor persoane din afara U.U.R. de a iniția întâlniri cu pretenții elective individualiste la care să participe ucrainenii din România, altele decât Adunările Generale și Conferințele programate conform hotărârilor Organelor de Conducere ale Uniunii, Consiliul (Rada) Uniunii Ucrainenilor din România face următoarele precizări:

  • Uniunea Ucrainenilor din România (U.U.R.), care reprezintă în mod neabătut, cu devotament și cu maximă responsabilitate interesele legitime ale întregii comunități ucrainene, fiind singura organizație cu reprezentanți recunoscuți în componența instituțiilor statului român, începând cu Parlamentul, continuând cu organisme atât la nivel național, cât şi la nivel local, își îndeplinește cu onestitate și consecvență rolul pentru care a fost înființată. Activitatea U.U.R. este coordonată de structuri de conducere, alese statutar, la nivel local, județean și central.
  • Cu regret, constatăm că, încă de la înființarea Uniunii, la fiecare patru ani, înaintea desfășurării alegerilor interne în cadrul structurilor U.U.R., a devenit arhicunoscută pentru toată lumea apariția unor personaje, de fiecare dată aceleași, cu un trecut controversat sau chiar infracțional, care încearcă să destabilizeze comunitatea ucraineană și membrii Uniunii prin false apeluri la inițiativă civică și care, în realitate, sunt motivate de interesele lor pur mercantile.
  • Aceste persoane, care nu au nimic în comun cu U.U.R., nefiind membri ai Uniunii, încearcă să perturbe alegerile interne și de anul acesta, inclusiv prin a-și depune candidaturile pentru funcțiile de conducere în cadrul Uniunii, împotriva prevederilor statutare și legale.
  • Este evident că acești pseudo-ucraineni au ca singur scop final dezbinarea comunității ucrainene din România, fiind, de fapt, cu gândul doar la banii alocați din bugetul de stat.
  • Sunt persoane afiliate unor formațiuni care propagă ura și dezbinarea, o parte nefiind nici măcar de naționalitate ucraineană, necunoscând limba ucraineană, iar în mesajele lor nu abordează problemele reale cu care se confruntă ucrainenii din România, ci vorbesc doar despre fondurile alocate din bugetul de stat pentru proiectele de interes de care beneficiază minoritatea ucraineană.
  • De-a lungul timpului, aceste persoane au apelat la o retorică și la modalități clare și sistematice de dezbinare, în loc să consolideze comunitatea ucraineană din România, neafirmându-se în timpul recensământului populației și locuințelor sau în perioada în care U.U.R. organiza campanii de informare privind importanța declarării apartenenței etnice, de care depinde, în mare măsură, aplicarea politicilor naționale și europene în domeniile cultural, artistic, educațional, social, editorial, administrativ etc. Așa cum ne-au obișnuit în ultimele decenii, aceștia au lipsit cu desăvârșire din viața comunității și în ultimii patru ani.
  • Mai mult, în ultima perioadă, cu stupoare constatăm că respectivii indivizi atentează până și la apartenența religioasă a membrilor U.U.R, fapte de cea mai joasă speță, pe care le condamnăm fără echivoc.

Amintim că Uniunea Ucrainenilor din România s-a implicat în nenumărate proiecte și campanii de afirmare a identității etnicilor ucraineni, astfel încât aceștia să se poată manifesta pe deplin în sfera educației, culturii, limbii, religiei, vieții publice etc.

Activitatea U.U.R. s-a dezvoltat exponențial, fiind demarate colaborări și parteneriate cu instituții de stat și ONG-uri, cu școli și biserici, în scopul menținerii identității lingvistice, a tradițiilor şi culturii etnicilor ucraineni, precum și asigurării condițiilor propice conservării și dezvoltării patrimoniului confesional.

Subliniem faptul că U.U.R. susține toate confesiunile religioase, dovadă fiind sutele de evenimente religioase organizate cu sprijinul Uniunii sau în parteneriat cu aceasta.

Prin urmare, Consiliul U.U.R. face apel la rațiune și îi îndeamnă pe membrii Uniunii să nu se lase intimidați sau manipulați de afirmațiile vădit neadevărate și destabilizatoare ale unor indivizi cu scopuri și interese meschine și imorale.

Colportările indivizilor la adresa Uniunii Ucrainenilor din România nu vor avea sorți de izbândă, reputația ei este intangibilă și inalienabilă, iar patrimoniul U.U.R. precum și capacitatea sa de a reprezenta comunitatea noastră etnică sunt de neatins.

Totodată, Consiliul Uniunii atrage atenția că orice altă manifestare cu intenții elective nu are nicio legătură cu U.U.R.

Dacă respectivele manifestări vizează compromiterea prestigiului sau a unității U.U.R., Uniunea va utiliza toate părghiile legale pentru tragerea la răspundere a celor vinovați, iar participarea la ele este contrară intereselor Uniunii și constituie încălcarea gravă a prevederilor Statutului Uniunii Ucrainenilor din România, atrăgând pierderea calității de membru al U.U.R.

                                                                                             Consiliul Uniunii Ucrainenilor din România

Citiți în continuare…

Share This