Cunoscutul publicist și om de cultură ucrainean Ivan Liber a trecut în eternitate

UUR

Uniunea Ucrainenilor din România are ca scop apărarea drepturilor privind exprimarea şi promovarea identităţii etnice, lingvistice, culturale şi religioase a persoanelor aparţinând minorităţii ucrainene

Cunoscutul compozitor, prozator, publicist, om de cultură ucrainean,  profesorul Ivan Liber, a trecut în eternitate, la vârsta de 91 de ani.

Ivan Liber s-a născut la 5 februarie 1932, într-o familie de țărani din satul Ruscova, județul Maramureș. După absolvirea școlii primare din satul natal și-a continuat studiile la gimnaziul din Ujhorod. La sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial a studiat la Liceul Ucrainean din Sighetu Marmației și ulterior a absolvit Conservatorul din București, cu licență în compoziție, dirijat și muzică.

Pasiunea pentru muzică i-a fost insuflată de profesorul Myhailo Mytryniuk, originar din Basarabia, care a condus mai multe ansambluri artistice ucrainene din Maramureș.

Ivan Liber este fondatorul corului „Alunul verde” din satul Copăcele, unde s-a mutat în anul 1951. A alcătuit cu multă dăruire și pricepere repertoriul acestui cor, care a constat în cântece populare și piese ale compozitorilor ucraineni și români. De asemenea, domnul profesor a organizat, la școala din localitate, un cor de elevi din clasele V-VIII, format din 70-120 de copii.

Împreună cu corul „Alunul verde”, Ivan Liber a întreprins numeroase turnee în zona Banatului,  iar în 1991 corul a cântat la Kula, Iugoslavia, unde se află o mare comunitate ucraineană. Tot în 1991, „Alunul verde” a participat la Festivalul Culturii Ucrainene de la Svidnik, Slovacia, precum și la Festivalul internațional ucrainean „Dolia”, la Cernăuți.

Ivan Liber este, de asemenea, fondatorul corurilor „Cervona Kalyna”  și „Holos Ukraințiv”.

Domnul profesor a dedicat mult timp culegerii cântecelor populare din satele ucrainene din Banat și este autorul a zeci de cântece pe versurile poeților ucraineni din România. Majoritatea pieselor sale au fost interpretate de corurile conduse de domnia sa.

Ivan Liber a publicat, de asemenea, numeroase culegeri de cântece și monografii, printre care:

  • Alunul verde, culegere de cântece ucrainene din România (2000);
  • Floarea de cireș, culegere de cântece pe versurile poeților ucraineni din România. Prelucrări de cântece ucrainene din România (2003);
  • Bate vântule din Bucovina, culegere pe versurile poetului Ștefan Tcaciuc. Prelucrări de cântece ucrainene din Bucovina (2005);
  • Trei fântâni în câmp, culegere de cântece ucrainene, Editura RCR Editorial, București (2006);
  • Clinc-clinc, culegere de cântece ucrainene, pentru copii, Editura RCR Editorial, București (2008);
  • Cântece populare al ucrainenilor din Banat, România, culegere de cântece populare ucrainene din Banat, coautor Ivan Hlanta. Editura VAT „PATENT”, Ujhorod 2009;
  • ”Un platan deasupra apei” (2015);
  • ”O ce veste minunată”, culegere de colinde religioase și laice ucrainene, Editura RCR Print, București (2017);
  • ”Învingătorii”, roman autobiografic, Editura RCR Print, București (2019);
  • Corul mixt ucrainean „Alunul verde”, monografia corului „Alunul Verde”, Editura RCR Print, București (2021);
  • A alcătuit, împreună cu scriitorul Gheorghe Lucan (Iurii Lucan), o culegere de cântece pentru școlile ucrainene din România (pentru clasele III-VIII), care au apărut la Editura Didactică și Pedagogică, București;
  • A publicat cântece puse pe note, articole și studii în publicațiile ucrainene «Обрії» („Orizonturi”), «Новий вік» („Veac nou”), «Наш голос» („Vocea noastră”), «Український вісник» („Curierul ucrainean”), «Вільне слово» („Cuvânt liber”), «Дзвоник» („Clopoțel”), „Curierul ucrainean”.

Ivan Liber este unul dintre fondatorii Uniunii Ucrainenilor din România, iar o perioadă considerabilă a condus filiala județeană Caraș-Severin a acesteia.

Plecarea domnului profesor Ivan Liber este o grea pierdere pentru cultura ucraineană și pentru toți cei care l-au cunoscut! A fost un OM extraordinar, un dascăl și un mentor excepțional, un OM devotat în tot ceea ce a întreprins!

Transmitem sincere condoleanțe familiei îndoliate!

Dumnezeu să-l odihnească în Pace și Lumină!

Citiți în continuare…

Share This