Delegaţia UUR a efectuat vizite de lucru la filialele din Tulcea şi Galaţi

UUR

20 iul., 2020

În perioada 12-13 iulie 2020, delegaţia Consiliului UUR, condusă de preşedintele UUR, deputatul Nicolae Miroslav Petreţchi, a efectuat vizite de lucru la filialele din Tulcea şi Galaţi.

Astfel, pe 12 iulie, delegaţia a vizitat sediile organizaţiilor UUR din Caraorman şi Crişan, unde s-a întâlnit cu membrii comunităţilor locale, iar pe 13 iulie, a participat la şedinţа comitetului filialei UUR-Tulcea, după care la şedinţa comitetului filialei UUR-Galaţi.

Au fost analizate activităţile celor două filiale, au fost discutate diverse probleme legate de comunităţile ucrainene, situaţia membrilor organizaţiilor locale, acordarea de ajutor elevilor care studiază limba ucraineană maternă, acţiunile culturale care vor fi derulate în condiţiile actuale şi alte probleme organizatorice.

Au fost dezbătute şi alte problemele cu care se confruntă comunităţile ucrainene din judeţele Tulcea şi Galaţi şi modalităţile de soluţionare ale acestora privind învăţământul în limba maternă ucraineană, asigurarea serviciului religios în limba ucraineană, precum şi probleme cu caracter general.

Preşedintele UUR, Nicolae Miroslav Petreţchi, şi-a exprimat sprijinul pentru filialele Tulcea şi Galaţi în vederea realizării proiectelor privind asigurarea drepturilor persoanelor aparţinând minorității ucrainene.

Citiți în continuare…

Share This