Demersuri pentru creșteri salariale pentru angajații din sectorul educațional

UUR

Uniunea Ucrainenilor din România are ca scop apărarea drepturilor privind exprimarea şi promovarea identităţii etnice, lingvistice, culturale şi religioase a persoanelor aparţinând minorităţii ucrainene

Ministerul Educației a înaintat Cabinetului prim-ministrului Nicolae Ciucă și Ministerului Muncii și Solidarității Sociale propunerile referitoare la elaborarea unor noi grile de salarizare pentru personalul didactic, didactic auxiliar și nedidactic, ca urmare a interpelării pe care deputatul Nicolae-Miroslav Petrețchi a formulat-o, pe 14 februarie, doamnei ministru Ligia Deca, cu referire la aplicarea Legii-cadru nr. 153/2017.

Intervenția sa parlamentară, rezultată din dezbaterile organizate de Instituția Prefectului județului Maramureș, la care au participat mai mulți reprezentanți ai sindicatelor și parlamentarii din județ, evidenția întârzierea aplicării integrale a prevederilor Legii-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, care viza creșteri salariale și pentru angajații din sectorul educațional.

Nicolae-Miroslav Petrețchi a subliniat că neaplicarea la timp a prevederilor, în contextul creșterii inflației începând cu anul 2020, a condus la creșterea deficitului de personal nedidactic, supranormarea angajaților și neacordarea beneficiilor- sporuri pentru munca suplimentară și plata zilelor libere, decontarea transportului fiind sistată din 2010. În plus, neaplicabilitatea unor HG-uri a generat situația în care personalul din învățământ este singura categorie de bugetari care nu beneficiază de sporuri pentru condiții de muncă.

În răspunsul oficial primit de la Ministerul Educației se arată că propunerile înaintate au la bază și nota de fundamentare formulată de grupul tehnic, care a avut în componență liderii celor trei federații din învățământ și reprezentanți ai ministerului de resort. De asemenea, ele vizează și introducerea funcțiilor nedidactice din învățământ în grilele din Anexa | Familia Ocupațională de Funcții Bugetare „învățământ” din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare.

Citiți în continuare…

,,Naș holos”, Nr. 365

,,Naș holos”, Nr. 365

În această ediție, puteți citi:  • Taras Șevcenko și Bucovina (V); • Mitropolitul Andrey Sheptytsky și scriitorii...

Share This