Despre deficitul de medici de familie și apel la extinderea programului „Masa caldă”

UUR

Uniunea Ucrainenilor din România are ca scop apărarea drepturilor privind exprimarea şi promovarea identităţii etnice, lingvistice, culturale şi religioase a persoanelor aparţinând minorităţii ucrainene

Deficitul medicilor de familie continuă să reprezinte o problemă reală cu care se confruntă zonele rurale, iar un exemplu in acest sens este comuna Victor Vlad Delamarina din județul Timiș, unde, de mai mulți ani, nu se încumetă să vină niciun medic de familie.

Deși cunoscută de toți miniștrii sănătății de până acum, promovată de societatea civilă și sesizată, inclusiv de deputatul Nicolae Miroslav Petrețchi, în repetate rânduri, problema lipsei cabinetelor medicale din zonele rurale, se pare că nu-și găsește soluția până în prezent.

Efectuarea unei actualizări a sumelor de bani pe care medicii de familie le primesc pentru fiecare pacient și/sau operațiune, dar și includerea în prețul final a mai multor factori precum gradul de necesitate sau de izolare a zonei în care medicul își desfășoară activitatea ar putea face acest sector medical mult mai atractiv pentru absolvenții de facultate, reducând astfel deficitul de medici de familie.

Astfel, reprezentantul ucrainenilor în Camera Deputaților a solicitat ministrului sănătății informații privind măsurile preconizate și stadiul actualizării prețurilor pentru fiecare pacient.

* * *

Programele care au drept scop reducerea abandonului școlar sunt extrem de importante, însă problema apare atunci când un program, precum cel de acordare a unui suport alimentar pentru preșcolarii și elevii din învățământul preuniversitar de stat, denumit intuitiv „Masa Caldă”, continuă de aproape 6 ani ca program pilot, iar unitățile școlare unde se desfășoară sunt alese după criterii prea puțin cunoscute.

Deși anual 150 de unități școlare din întreaga țară vor beneficia de programul „Masa Caldă”, criteriile în baza cărora aceste școli au fost selectate nu sunt specificate în actul normativ care reglementează acest aspect.

Având în vedere acest aspect Nicolae Miroslav Petrețchi a solicitat ministrului educației date clare cu privire la criteriile în baza cărora au fost alese cele 150 unități de învățământ, precum și explicații de ce programul „Masa Caldă” nu este extins la nivel național, având în vedere rezultatele remarcabile obținute.

Citiți în continuare…

Share This