Despre importanța Zilei Copilului și Zilei Mondiale a Mediului

Pentru că recent am marcat două evenimente importante, care au o legătură intrinsecă cu viitorul nostru, al tuturor: 1 iunie – Ziua Internațională a Copilului și 5 iunie – Ziua Mondială a Mediului, Nicolae Miroslav Petrețchi a dorit să sublinieze, de la tribuna Parlamentului, că, indiscutabil, copiii reprezintă viitorul nostru și lor trebuie să le oferim nu doar dragostea noastră, ci și tot sprijinul. Totodată, nu putem vorbi despre ziua de mâine, fără să ne gândim la mediul înconjurător.

Din păcate, în România politicile de mediu implementate în ultimii treizeci de ani nu au   produs rezultatele scontate, iar o problemă relevantă în acest sens este legată de gestionarea deșeurilor menajere. Un exemplu îl regăsim în județul Maramureș, unde din lipsa unei gropi ecologice de gunoi, autoritățile locale sunt nevoite să transporte, la costuri enorme, deșeurile menajere chiar și la sute de kilometri, până la cel mai apropiat punct de colectare.

Însă, șansa României de a-și îmbunătății situația la capitolul mediu stă în conștientizarea tinerilor, asupra faptului că fără un mediu sănătos și curat, perspectivele de viitor în acest domeniu sunt sumbre. Implicarea tinerelor generații în acțiuni cu impact direct asupra mediului, precum și acordarea importanței cuvenite educației pentru mediu, reprezintă baza unui viitor solid, sănătos și performant pentru întreaga societate.

Deputatul a amintit că Uniunea Ucrainenilor din România, prin organizația sa de tineret, cultivă educația pentru mediu și promovează acțiuni concrete, cu implicarea tinerei generații. Astfel UUR, în ultimii ani, a reușit să formeze echipe de tineri, din diferite zone ale țării, care să se implice activ în campanii de ecologizare a zonelor verzi și a cursurilor de apă, precum și în campanii de împădurire a zonelor afectate de fenomenul defrișărilor ilegale.

”Sunt convins, însă, că oferind condiții propice tinerilor, printr-o implicare  activă în educarea acestora în spiritul protejării mediului înconjurător, susținându-le activitățile și inițiativele, o să reușim să creștem noi generații care pot crea un viitor mai bun”, a declarat Nicolae Miroslav Petrețchi.

Cititi in continuare…

Agenda deputatului – august 2020

Agenda deputatului – august 2020

 În această perioadă, dificilă pentru noi toți, generată de pandemia Covid-19, deputatul NICOLAE MIROSLAV PETREȚCHI...

Share This