Din nou despre elaborarea planului urbanistic general al comunei Remeți

UUR

Uniunea Ucrainenilor din România are ca scop apărarea drepturilor privind exprimarea şi promovarea identităţii etnice, lingvistice, culturale şi religioase a persoanelor aparţinând minorităţii ucrainene

În cadrul unei întrebări scrise, adresate în ianuarie Ministerului Culturii, Nicolae Miroslav Petrețchi a sesizat situația cu care se confruntă comuna Remeți, județul Maramureș, cu populație majoritar ucraineană, care nu își poate finaliza Planul Urbanistic General din cauza unei erori în baza de date a Comisiei naționale a monumentelor istorice – secțiunea urbanism și zone protejate.

          Deși au trecut trei luni de la termenul limită de răspuns la întrebarea scrisă menționată, nu am primit niciun răspuns legat de problema cu care se confruntă această comună. Respectiv, după mai bine de 9 luni de la depunerea documentației inițiale, primăria Remeți nu a primit niciun răspuns, iar documentația referitoare la Planul Urbanistic General este blocată din cauza ignoranței reprezentanților Ministerului Culturii, fapt ce împiedică accesarea sau implementarea de proiecte menite să crească bunăstarea etnicilor ucraineni din comună.

          În consecință, reprezentantul ucrainenilor în Parlamentul României a fost nevoit să se adreseze Prim-ministrului Nicolae Ionel Ciucă, cu rugămintea de a dispune remedierea de urgență a acestei situații și de a-i comunica motivele pentru care Ministerul Culturii nu a răspuns la întrebarea scrisă formulată la începutul anului, precum și măsurile întreprinse la nivelul Guvernului pentru ca astfel de situații să nu se mai repete.

Citiți în continuare…

Share This