Președintele Uniunii Ucrainenilor din România, deputatul Nicolae-Miroslav Petrețchi a avut vineri, 14 februarie, o discuție aplicată cu secretarul de stat pentru culte, Ciprian Olinici, despre sprijinul acordat bisericilor, despre nevoile pe care clericii și enoriașii le-au semnalat în această perioadă și despre nevoile cu care se confruntă lăcașurile de cult în privința susținerii activităților religioase și sociale.
”Am analizat împreună situația actuală și i-am prezentat amendamentele pe care le-am propus, și care au fost adoptate, la Legea Bugetului de Stat, amendamente menite să asigure un sprijin mai echitabil și mai consistent pentru biserici și pentru activitățile desfășurate în cadrul comunităților noastre de credință”, a scris Nicolae-Miroslav Petrețchi pe contul său de Facebook.
Cei doi au vorbit, de asemenea, despre angajamentul Uniunii Ucrainenilor din România de a sprijini toate cultele religioase. ”De-a lungul timpului, am fost implicați în susținerea bisericilor, indiferent de confesiune, pentru că unitatea și stabilitatea comunității ucrainene sunt strâns legate de valorile noastre spirituale. Am abordat proiectele pe care le putem dezvolta împreună pentru a oferi sprijin concret lăcașurilor de cult și clericilor, precum și pentru a întări dialogul interconfesional”, a mai anunțat președintele UUR.
Totodată, au fost discutate modalități de dezvoltare a dimensiunii internaționale a acestui efort, prin colaborarea dintre România și Ucraina în domeniul protejării patrimoniului spiritual, insistând pe ideea că Uniunea Ucrainenilor din România va continua să fie un partener de încredere în colaborarea interconfesională și a respectului reciproc.
Nicolae-Miroslav Petrețchi i-a mulțumit domnului Ciprian Olinici pentru sprijinul constant acordat comunității ucrainene și, în egală măsură, tuturor cultelor religioase din România. ”Apreciez deschiderea și colaborarea pe care o avem, un parteneriat bazat pe respect, implicare și obiective comune. Îl asigur de întreaga mea disponibilitate și a Uniunii Ucrainenilor din România de a continua această colaborare instituțională, pentru a aduce împreună rezultate concrete în beneficiul comunității ucrainene”, a scris președintele Uniunii Ucrainenilor din România.