Discuții între reprezentanții UUR și cei ai Vicariatului Ortodox Ucrainean

UUR

Uniunea Ucrainenilor din România are ca scop apărarea drepturilor privind exprimarea şi promovarea identităţii etnice, lingvistice, culturale şi religioase a persoanelor aparţinând minorităţii ucrainene

Joi, 12 mai, reprezentanți ai conducerii Uniunii Ucrainenilor din România au participat la ședința lunară a preoților din Protopopiatul Sighetu Marmației, desfășurată la sediul Vicariatului Ortodox Ucrainean. Delegația UUR a fost compusă din președintele UUR, deputatul Nicolae-Miroslav Petrețchi, președintele UUR Maramureș Miroslav Petrețchi și Prim-vicepreședintele UUR Vasile Pasenciuc.

Discuțiile s-au axat pe consolidarea colaborării dintre UUR și Vicariatul Ortodox Ucrainean, cu accent pe manifestările ce urmează a fi organizate în parteneriat. Deputatul Nicolae-Miroslav Petrețchi a propus noi proiecte comune, în afara celor aflate deja în derulare, în cadrul cărora Vicariatul Ortodox Ucrainean și Uniunea Ucrainenilor din România să fie parteneri în vederea conservării identității etnice a ucrainenilor din România.

De asemenea, au fost identificate modalități de asistare a populației de etnie ucraineană în vederea auto-recenzării, un proces destul de anevoios pentru populația din mediul rural. Domnul Vasile Pasenciuc, membru al Parohiei Ortodoxe Ucrainene Remeți, a ținut să îl felicite, în mod deosebit, pe părintele paroh Marius Vladimir Clem, evidențiind rodnica sa activitate pastorală și administrativă în parohie.

Citiți în continuare…

Share This