Educația – un rol esenţial pentru formarea copiilor și progresul societății

UUR

Uniunea Ucrainenilor din România are ca scop apărarea drepturilor privind exprimarea şi promovarea identităţii etnice, lingvistice, culturale şi religioase a persoanelor aparţinând minorităţii ucrainene

În declarația politică rostită cu ocazia Zilei Copilului, președintele Uniunii Ucrainenilor din România, deputatul Nicolae Miroslav Petrețchi a accentuat rolul esențial pe care îl joacă educaţia, atât pentru copii, cât și pentru societate, în ansamblul său, cu profunde influențe în progresul social. Acesta consideră că doar un sistem performant, adaptat nevoilor cotidiene, bazat pe dezvoltare și consultare, reprezintă garanția unui viitor durabil, potrivit pentru fiecare copil.

În actualul context epidemiologic, odată cu trecerea învățământului în sistem on-line, digitalizarea rapidă şi rata abandonului școlar în creștere au făcut ca educația să se confrunte cu noi provocări, care au accentuat problemele deja existente, a declarat parlamentarul.

De aceea, acum, când majoritatea elevilor s-au reîntors în băncile școlilor, iar sistemul educațional încearcă să-și reia cursul firesc, trebuie să venim în sprijinul acestora, prin soluții reale și nepopuliste, pentru a reduce neajunsurile accentuate de pandemie, într-un timp cât mai scurt, oferind tuturor șanse egale în recuperarea decalajelor și în reacomodarea cu sistemul clasic de învățământ, păstrând în același timp un climat de siguranță, a afirmat președintele UUR.

Uniformizarea învățământului, pregătirea cadrelor didactice, debirocratizarea şi  perfecționarea continuă ar putea reprezenta o parte dintre soluțiile pe termen scurt și mediu. În aceste sens, comunicarea și cooperarea între organismele de la nivel central,  județean şi local, reprezintă singura soluție viabilă prin care putem asigura o revenire armonioasă și eficientă a tuturor elevilor în băncile școlilor, este de părere Nicolae Miroslav Petrețchi.

Nu ne permitem să trecem, din nou, prin situații precum cele în care metodologii curriculare, sau de admitere la învățământul liceal, să fie adoptate pe repede înainte, fără consultarea persoanelor direct afectate de acestea, cum s-a întâmplat relativ recent, cu toate că deficiențele au fost semnalate încă din anii trecuți. De asemenea, trebuie eliminată politizarea instituțiilor de învățământ, inclusiv prin încercarea de a prelua și contabiliza în palmaresul unor aleși, care nu au făcut nimic pentru susținerea învățământului în timpul pandemiei, inițiativele menite să sprijine educația on-line, a subliniat deputatul.

Reprezentantul ucrainenilor în Camera Deputaților a subliniat, că indiferent dacă vorbim despre elevi, părinți, cadre didactice, lideri educaționali sau decidenți politici, tocmai în aceste zile, când ne pregătim să sărbătorim Ziua internațională a copilului, trebuie să conlucrăm, pentru creionarea unei realități în care fiecare copil să aibă acces la educație, indiferent de regiune, naționalitate sau mediul de provenienţă.

Citiți în continuare…

Share This