Evenimentul „Obiceiuri de toamnă la ucraineni” organizat la Remeți

UUR

Uniunea Ucrainenilor din România are ca scop apărarea drepturilor privind exprimarea şi promovarea identităţii etnice, lingvistice, culturale şi religioase a persoanelor aparţinând minorităţii ucrainene

Toamna își ia, încetul cu încetul, rămas bun de la plaiurile maramureșene, făcându-i loc celui mai friguros anotimp. Duminică, 20 noiembrie, în localitatea Remeți, salutul de „la revedere” s-a manifestat printr-o acțiune cultural-artistică, la care au participat ucraineni de pretutindeni. Filiala Maramureș a Uniunii Ucrainenilor din România a organizat, în parteneriat cu primăria Remeți și organizațiile locale ale UUR, evenimentul „Obiceiuri de toamnă la ucraineni”, care s-a bucurat atât de prezența etnicilor ucraineni din zona Maramureșului, cât și de oaspeți de onoare din Ivano-Frankivsk și Transcarpatia.

Scopul evenimentului a fost de a promova obiceiurile de toamnă practicate de ucraineni, precum culesul viei, prepararea gemului sau pregătirea murăturilor,  de a sublinia importanța recoltei pentru mediul rural și de a păstra, cât mai vii, aceste frumoase tradiții.

Uniunea Ucrainenilor din România a fost reprezentată la eveniment de președintele UUR, deputatul Nicolae-Miroslav Petrețchi, prim-vicepreședintele UUR, Vasile Pasenciuc, președintele filialei Maramureș, profesorul Miroslav Petrețchi, secretarul general și președinta filialei Satu Mare, Liuba Horvat, primarul localității Remeți, Ivan Claudiu Brînzanic, vicepreședinta organizației locale Lunca la Tisa, Anna Sambor, președintele organizației locale Repedea, Ioan Recalo, membrul Comitetului UUR, Mihai Ioan Lauruc, președintele organizației locale Crasna Vișeului, Gheorghe Mocernac şi de numeroşi membri. Din Ivano-Frankivsk, au luat parte la eveniment deputatul Consiliului Regional, Myroslava Kornelyuk, alături de trei soliste și instrumentiste talentate. Totodată, au fost prezente la această sărbătoate a toamnei şi directoarea Școlii Gimnaziale Remeți, alături de profesorii care predau în cadrul aceleiași școli. După intonarea imnurilor României și Ucrainei și luările de cuvânt, părintele localității Remeți a binecuvântat întreaga manifestare printr-o rugăciune.

Printre grupurile care au pășit pe scena evenimentului și au creat o atmosferă autentică de sărbătoare s-au numărat: grupul vocal de copii din Remeți, alături de solista Simina Colopelnic, trei soliste și instrumentiste din Ivano-Frankivsk, grupul vocal din Suceava, grupul „Miculeanca” din Satu Mare, grupul vocal „Crasnianocika” din Crasna Vișeului, grupul vocal „Tinerii huțuli” din Valea Vișeului, grupul vocal din Rona de Sus, grupul „Lelia” din Tulcea, grupul vocal „Veselca” din Lunca la Tisa, grupul vocal „Nadiia” din Repedea și grupul vocal „Vocile muntelui” din Poienile de sub Munte.

Sărbătoarea toamnei, a recoltei şi a străvechilor obiceiuri ucrainene a fost penultima manifestare din acest an, şi a adus cu sine un strop de bucurie şi voie bună.

Citiți în continuare…

Share This