Fără compromisuri pentru comunitatea noastră, la alegerile din 9 iunie

UUR

Uniunea Ucrainenilor din România are ca scop apărarea drepturilor privind exprimarea şi promovarea identităţii etnice, lingvistice, culturale şi religioase a persoanelor aparţinând minorităţii ucrainene

Fără compromisuri pentru comunitatea noastră! – este angajamentul Uniunii Ucrainenilor din România în etapa finală a pregătirilor pentru definitivarea și depunerea listelor proprii de candidați, cu care ne vom prezenta la alegerile locale din 9 iunie.

Uniunea Ucrainenilor din România crede cu tărie în principiul transparenței și al responsabilității, de aceea nu participăm în alegerile din 9 iunie în alianțe electorale. Ne-am asumat misiunea de a ne desemna proprii candidați, oameni dedicați, care au demonstrat că sunt alături de comunitatea noastră cu fiecare pas al drumului parcurs.

În selectarea candidaților noștri, ne asigurăm că fiecare nume de pe listele noastre respectă cele mai înalte standarde de integritate, competență și devotament față de comunitate: activitatea lor anterioară, planurile lor pentru viitor, cazierul lor fiscal și judiciar, precum și comunicarea lor eficientă cu comunitatea și cu UUR sunt criterii esențiale în procesul nostru de selecție.

Uniunea Ucrainenilor din România este prezentă alături de membrii comunității noastre etnice nu doar în perioada campaniilor electorale, ci în fiecare zi. De aceea, eforturile noastre din ultimii patru ani necesită candidați competitivi și serioși, care să pună interesele comunității noastre deasupra ambițiilor sau orgoliilor personale.

Vom prezenta numele acestor candidați săptămâna viitoare – personalități cunoscute, care vor aduce o perspectivă proaspătă și un angajament nou pentru comunitățile de etnici ucraineni.

La Uniunea Ucrainenilor din România suntem diferiți de partidele tradiționale. Ne mândrim cu faptul că avem oameni cu un profil moral impecabil, cu integritate și competență, care sunt gata să ofere soluții pentru o viață mai bună a fiecăruia dintre noi și să pună în aplicare proiectele de care avem nevoie.

Vă așteptăm alături de noi, să ne consolidăm eforturile pentru a contura împreună un viitor mai bun pentru copiii noștri și pentru întreaga comunitate ucraineană din România. Ne dorim un nivel de trai îmbunătățit, cu oportunități echitabile, în care fiecare membru al comunității noastre să se simtă valorizat. Doar prin solidaritate și implicare la vot putem să facem diferența și să progresăm împreună!

Citiți în continuare…

Share This