Festival de colinde ucrainene, organizat de Filiala Caraș-Severin a UUR

UUR

Uniunea Ucrainenilor din România are ca scop apărarea drepturilor privind exprimarea şi promovarea identităţii etnice, lingvistice, culturale şi religioase a persoanelor aparţinând minorităţii ucrainene

Caransebeș a fost gazda unui eveniment cultural impresionant, pe 16 decembrie, când tradiția și diversitatea au unit comunitatea în cadrul “Festivalului de colinde ucrainene”, un moment plin de emoție organizat de Filiala Caraș-Severin a Uniunii Ucrainenilor din România. Grupuri de colindători din Caransebeș, Cornuțel, Sălbăgelul Nou, Copăcele, Zorile, Lugoj și reprezentanți ai minorității germane din Caraș-Severin au încântat publicul la Casa de Cultură „George Suru.”

Evenimentul a fost onorat de prezența președintelui UUR Nicolae-Miroslav Petrețchi, a subprefectei Adina Radici, primarului Felix Borcean, a membrilor Comitetului (RADA) a UUR și a altor reprezentanți notabili. Deschiderea a fost oficiată de președintele Filialei Caraș-Severin a UUR, Daniel Basaraba, care a subliniat importanța păstrării valorilor tradiționale ale comunității ucrainene din Banatul de munte.

Președintele UUR, Nicolae-Miroslav Petrețchi, a transmis gânduri de recunoștință față de privilegiul de a trăi în România, “o țară care depune eforturi ca drepturile minorităților să fie respectate din plin și ca minoritățile să poată să se dezvolte păstrându-și identitatea, valorile și limba maternă”. Președintele UUR a asigurat că Uniunea va rămâne un liant pentru ucrainenii din țară și a felicitat Filiala UUR Caraș-Severin care, de la an la an, a ridicat nivelul comunității ucrainene cărășene prin acțiunile sale culturale.

Programul artistic a fost o veritabilă incursiune în bogăția culturii ucrainene, cu reprezentații ale corului “Călinul Roșu” și copiilor care studiază în limba ucraineană din Caransebeș, grupului vocal din Cornuțel, colindătorilor din Sălbăgelul Nou, tânăra Maria Rusnac, “Alunul Verde”- Copăcele, liceul “Iulia Hasdeu” Lugoj- grupul “Moloda Nadiia”, coordonat de Vasile Gabriel Bilan. A răspuns invitației și grupul Forumului Democratic al Germanilor din Caras-Severin, urmați de “Zoria” și corul “Glasul Ucrainenilor” UUR Caraș-Severin.

Citiți în continuare…

Share This