Festivalul Bujorului, organizat de UUR Tulcea la Fântâna Mare, comuna Ciucurova

UUR

Uniunea Ucrainenilor din România are ca scop apărarea drepturilor privind exprimarea şi promovarea identităţii etnice, lingvistice, culturale şi religioase a persoanelor aparţinând minorităţii ucrainene

Organizațiile locale ale Filialei UUR Tulcea au organizat Festivalul Bujorului de la Fântâna Mare, comuna Ciucurova. Este deja o tradiție a etnicilor ucraineni din județul Tulcea, de a sărbători trecerea la anotimpul cald şi apariția bujorilor în ariile protejate din zonă.

Programul acțiunii culturale, care a ajuns la a cincea ediție, a debutat cu o slujbă religioasă și a continuat cu un program artistic susținut de grupurile vocale Bila Macovca, Zorocica, Lelia, Bila Roja, Iasna Zora, Dunai, Perva Zora, Zadunaisca Sici.

Ucrainenii, cât și alți localnici din Caraorman, Chilia-Veche, Ciucurova, Fântâna Mare, Letea, Murighiol, Pardina, Sulina, Tulcea, de la mic la mare, au participat la serbarea câmpenească, au cântat și au dansat în poiana situată pe islazul comunei Ciucurova, în satul Fântâna Mare, unde s-a desfășurat festivalul.

Citiți în continuare…

Share This