Festivalul “Frunză de ulm”, desfășurat în comuna Ulma, județul Suceava

UUR

Uniunea Ucrainenilor din România are ca scop apărarea drepturilor privind exprimarea şi promovarea identităţii etnice, lingvistice, culturale şi religioase a persoanelor aparţinând minorităţii ucrainene

Ulmul, cu longevitatea sa ce transcede generații, se așază alături de tradițiile huțulești, ale căror rădăcini pătrund adânc în pământul fertil al culturii locale, o întâlnire a simbolurilor care generează, an de an, Festivalul “Frunză de ulm” organizat de Filiala Județeană UUR Suceava alături de Organizația locală UUR Ulma.

Așa s-a întâmplat și în duminica de 24 septembrie în pitoreasca localitate Ulma (Ілем), de la granița de nord a României cu Ucraina, unde a avut loc festivalul de celebrare și promovare a autenticului local cu specific huțul, inițiat cu mai bine de 20 de ani în urmă, de regretatul învățător și folclorist Gheorghe Cega, readus în amintirea tuturor celor prezenți de președintele  Filialei UUR Suceava, Ilie Sauciuc.

În spiritul tradiției, nota de autenticitate și bogăție culturală a fost adusă de grupuri artistice ucrainene foarte apreciate, din județul Suceava: “Hatna” (Dărmănești), “Trandafir de Bucovina” (Milișăuți), “Seniorii” (Rădăuți), “Spivuci ukrainky”din Suceava format din femei refugiate din Ucraina,  ”Izvorașul” din Ulma, îndrumat de profesor Florin Dascălu.

Cu sprijinul întregii comunități locale, a directorului Școlii Gimnaziale Ulma, Georgiana Chimiuc, a consilierilor locali, festivalul s-a ridicat și în acest an la nivelul unei manifestări culturale, cu accent pe autenticul local cu specific huțul, la reușita căruia au contribuit membrii Comitetului Județean UUR, Ovidiu Tcaci, Nicu Ciocan, Brândușa Pâslari și preotul Mihai Cobziuc.

Președintele organizației locale UUR Ulma, Nicu Ciocan, a mulțumit președintelui Uniunii Ucrainenilor din România, Nicolae Miroslav Petrețchi, pentru susținerea acordată în organizarea festivalului și pentru contribuția semnificativă la construirea noului sediu al organizației locale, sprijin care a consolidat legăturile dintre comunitate și tradiție.

Citiți în continuare…

Share This