Filialele UUR au marcat trei ani de razboi pe scară largă al Rusiei în Ucraina

UUR

Uniunea Ucrainenilor din România are ca scop apărarea drepturilor privind exprimarea şi promovarea identităţii etnice, lingvistice, culturale şi religioase a persoanelor aparţinând minorităţii ucrainene

Filialele Uniunii Ucrainenilor din România au adus, pe 24 februarie, un solemn omagiu victimelor războiului declanșat de Rusia împotriva Ucrainei, un conflict care a schimbat ireversibil destine și a lăsat râni adânci în inimile a milioane de oameni. Trei ani de durere sfâșietoare, de vieți frânte, de despărțiri, dar și trei ani de rezistență neclintită, de credință și de solidaritate.

La sediile UUR din Arad, Botoşani, Caraş-Severin, Cluj, Galaţi, Iaşi, Maramureş, Satu Mare, Suceava, Timiş, Tulcea și Bucureşti au fost organizate o serie de evenimente speciale pentru a marca împlinirea a trei ani de la declanșarea de către Federația Rusă a războiului său de agresiune, ilegal, ilegitim și neprovocat, împotriva Ucrainei. Totodată, aceste evenimente reflectă respectul și sprijinul moral pentru cei care suferă în urma agresiunii rusești.

La întâlnirile organizate de filialele UUR au participat reprezentanți ai administrațiilor publice locale și județene, ONG-uri, etnici ucraineni și numeroși refugiați, strămutați în România. Cuvintele lor au fost mărturii ale unui angajament profund față de Ucraina, față de poporul greu încercat și față de valorile care îi unesc pe români și ucraineni, deopotrivă. Cei prezenți și-au reafirmat sprijinul pentru Ucraina, care continuă să reziste în fața agresiunii militare a Rusiei.

Citiți în continuare…

,,Naș holos”, Nr. 368

,,Naș holos”, Nr. 368

În această ediție, puteți citi:  Puterea spiritului și a unității naționale (140 de ani de la crearea „Rugăciunii...

Share This