Filialele UUR au sărbătorit 1 Decembrie – Ziua Națională a României

UUR

Uniunea Ucrainenilor din România are ca scop apărarea drepturilor privind exprimarea şi promovarea identităţii etnice, lingvistice, culturale şi religioase a persoanelor aparţinând minorităţii ucrainene

Comunitatea ucraineană din România sărbătorește Ziua Naţională a României. Toate filialele din ţară  au organizat festivități dedicate acestei zile de mare importanţă pentru poporul român. La evenimente  au participat oficialități locale, membri și reprezentanți de marcă ai comunității, înalți prelați, precum şi refugiaţi din Ucraina.

Alocuțiunile rostite cu acest prilej s-au concentrat pe două subiecte principale: locul și rolul minorităților etnice înainte și după 1 Decembrie 1918, precum şi sprijinul constant şi măsurile adoptate pentru integrarea refugiaţilor ucraineni în societatea românească.

De asemenea, nu au lipsit spectacolele de muzică și dansuri populare românești și ucrainene sau recitalurile de poezie din creațiile unor poeți români și ucraineni.

Ziua Națională a României este sărbătoarea democrației, a drepturilor și libertăților noastre fundamentale. Unitatea, pacea, toleranţa şi armonia sunt atribute care ar trebui să ne caracterizeze pe toţi, iar inimile noastre, indiferent de etnie,  vibrează la unison de sărbătoarea națională a României.

Citiți în continuare…

Share This