Hramul bisericii „Acoperământul Maicii Domnului” din Bălcăuți

UUR

Uniunea Ucrainenilor din România are ca scop apărarea drepturilor privind exprimarea şi promovarea identităţii etnice, lingvistice, culturale şi religioase a persoanelor aparţinând minorităţii ucrainene

Uniunea Ucrainenilor din România-filiala Suceava, în parteneriat cu Parohia Acoperământul Maicii Domnului din Bălcăuți, a organizat vineri, 01 octombrie, Hramul bisericii din Bălcăuți.

Sfânta Liturghie a fost săvârșită în limba română și limba ucraineană de un sobor format din treisprezece preoți și diaconi. Credincioșii au avut, de asemenea, prilejul de a se închina la fragmente din moaștele Sfântului Efrem cel Nou, aduse special pentru acest hram de preotul Iuvenalie de la schitul Lecușești.

La eveniment au participat președintele Uniunii Ucrainenilor din România, deputatul Nicoale Miroslav Petrețchi, președintele OTUR, Ciprian Lușcan,  președintele UUR Suceava, Ilie Sauciuc, primarul comunei Bălcăuți, Vasile Șoiman, viceprimarul comunei Bălcăuți, consilierul local UUR Petru Șoiman, membri ai Comitetului UUR Suceava, Niculina Chideșa Clapon, Cristina Chideșa, Mihai Cobziuc, directorul Școlii Gimnaziale Bălcăuți, profesor Sextilia Gherasă, cadre didactice și elevi ai școlii din localitate, membri și simpatizanți ai UUR.

Elevii coordonați de doamnele profesoare Narcisa Cîrstean și Anca Știubianu, grupul Hatna al organizației UUR Dărmănești și ansamblul Polonynka al organizației UUR Paltinu au încântat audienţa cu cântece și pricesne în limba ucraineană și limba română.

Preotul paroh a mulțumit tuturor pentru participare, iar domnului Nicolae Miroslav Petrețchi, pentru sprijinul permanent acordat comunității, amintind demersurile realizate pentru demararea picturii interioare a bisericii.

Evenimentul a fost realizat cu sprijinul financiar al Uniunii Ucrainenilor din România pentru care grija pentru biserici și pentru viața spirituală a enoriaşilor reprezintă o preocupare constantă.

Citiți în continuare…

Share This