Hramul bisericii ortodoxe ucrainene „Adormirea Maicii Domnului” din Timișoara

UUR

Uniunea Ucrainenilor din România are ca scop apărarea drepturilor privind exprimarea şi promovarea identităţii etnice, lingvistice, culturale şi religioase a persoanelor aparţinând minorităţii ucrainene

Duminică, în prima săptămână din septembrie, comunitatea bisericii ortodoxe ucrainene din Timișoara s-a reunit cu ocazia praznicului „Adormirii Maicii Domnului”. Evenimentul a adunat un număr mare de enoriași, atât ucraineni, cât și români, polonezi și slovaci, care au participat la slujba religioasă oficiată în altarul de vară.

Un moment deosebit al slujbei a fost prezența rugăciunilor în trei limbi: ucraineană, română și greacă. Preacuviosul Părinte Simeon Stana, exarhul mănăstirilor din cadrul Arhiepiscopiei Timișoarei, a condus serviciul religios, marcând o premieră prin rostirea rugăciunilor în limba greacă. Alături de el, la slujbă au participat și preoții Cristian Popovici (Timișoara), Petru Popovici (Reșița), Daniel Popovici (Caransebeș), Gheorghe Rusneac și Vasile Anișoreac, care au contribuit la înălțarea spirituală a celor prezenți.

La sărbătoare au fost prezenți și reprezentanții Filialei Timiș a Uniunii Ucrainenilor din România, printre care prof. Maria Szabo Condrei, președintele filialei, prim-vicepreședinții Vasile Drozd și Mihaela Bumbuc, și ceilalți lideri ai organizațiilor locale- UUR Bethausen, Vasile Condrei, UUR Petroasa Mare, prof. Mariana Cubaș, UUR Giroc, Todor Șcutca, reprezentanta Organizației de Femei, Bianca Hînda, reprezentantul Organizației de Tineret, prof. Gabriel Bilan, iar din localitatea Știuca, prof. Mioara Cinar.

Parohul titular al bisericii ortodoxe ucrainene din Timișoara a mulțumit celor prezenți și conducerii Filialei Timiș a UUR, subliniind importanța acestui eveniment pentru comunitatea ortodoxă ucraineană.

Citiți în continuare…

Share This