Întâlnire importantă cu oameni de afaceri din reginea Cernăuți

UUR

Uniunea Ucrainenilor din România are ca scop apărarea drepturilor privind exprimarea şi promovarea identităţii etnice, lingvistice, culturale şi religioase a persoanelor aparţinând minorităţii ucrainene

Agresiunea militară rusă asupra Ucrainei a afectat grav economia, iar antreprenorii acesteia au nevoie de sprijin pentru dezvoltarea unor noi piețe de afaceri.

Subiectul a fost intens dezbătut, pe 15 iulie, la una dintre cele mai importante întâlniri tematice, care a avut loc la Cernăuți, reuniune la care a participat o delegație a Uniunii Ucrainenilor din România, condusă de președintele Nicolae Miroslav Petrețchi.

Întâlnirea de lucru a fost organizată cu sprijinul Camerei de Comerț și Industrie Cernăuți, în colaborare cu Consiliul Regional Cernăuți și organizația regională a Uniunii Industriașilor și Antreprenorilor din Ucraina, și a avut drept scop principal susținerea mediului de afaceri ucrainean în căutarea de noi piețe de desfacere, precum și identificarea posibilelor mecanisme de promovare.

Discuțiile au vizat cu precădere județele cu populație majoritar ucrainenă din România, însă s-au extins la modalități de asistare a mediului de afaceri din Ucraina în găsirea de noi piețele de desfacere și oportunități de cooperare cu potențiali parteneri sau investitori, pentru a putea accesa inclusiv piața europeană. 

În cadrul discursurilor, organizatorii și reprezentanții autorităților locale au mulțumit României și Uniunii Ucrainenilor din România pentru sprijinul politic, material și moral pe care Ucraina și regiunea Cernăuți, în special, îl primesc din partea României și a  comunității ucrainene din România.

De asemenea, aceștia au subliniat că în actualele condiții dificile pentru economia ucraineană, generate de agresiunea militară rusă, mediul de afaceri ucrainean are nevoie de sprijin suplimentar, mai ales în căutarea de noi piețe de desfacere.

La inițiativa antreprenorilor din regiunea Cernăuți, 30%  fiind reprezentanți ai unor întreprinderi relocate din estul Ucrainei, participanții și-au prezentat produsele, multe dintre ele fiind  noutăți în domeniu.

Președintele Uniunii Ucrainenilor din România, Nicolae-Miroslav Petrețchi a asigurat că toate informațiile prezentate în cadrul întâlnirii vor fi oferite reprezentanților mediului de afaceri al diasporei ucrainene din România. De asemenea, el și-a exprimat convingerea că produsele ucrainene de calitate și, în unele cazuri, inovatoare, își vor găsi clienți pe piața din România.

La finalul întâlnirii, președintele UUR, Nicolae Miroslav Petrețchi, și președintele Camerei de Comerț și Industrie Cernăuți, Vasyl Lyakhovych, au vorbit despre posibilitatea semnării unui protocol de cooperare.

Citiți în continuare…

Share This