Interpelare parlamentară cu privire la aplicarea Legii cadru nr. 153/2017

UUR

Uniunea Ucrainenilor din România are ca scop apărarea drepturilor privind exprimarea şi promovarea identităţii etnice, lingvistice, culturale şi religioase a persoanelor aparţinând minorităţii ucrainene

Un sistem educațional performant implică dezvoltarea personală, prosperitatea economică, culturală și socială a fiecărui individ, comunitate și națiune. Din păcate, adesea angajații din sistemul educațional suferă din cauza implementării deficitare a prevederilor legislative menite să îmbunătățească acest sector și să-l facă atractiv pentru tineri.        

Subiectul a fost dezbătut detaliat la întâlnirea organizată recent de Instituția Prefectului județului Maramureș, la care au participat mai mulți reprezentanți ai sindicatelor și parlamentarii din județ, iar Nicolae-Miroslav Petrețchi l-a adus, prin intermediul unei interpelări, pe 13 februarie, în atenția ministrului Educației, Ligia Deca.

Dezbaterile au evidențiat întârzierea aplicării integrale a prevederilor Legii-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, care viza creșteri salariale și pentru angajații din sectorul educațional. Neaplicarea la timp a prevederilor, în contextul creșterii inflației începând cu anul 2020, a condus la creșterea deficitului de personal nedidactic, supranormarea angajaților și neacordarea beneficiilor- sporuri pentru munca suplimentară și plata zilelor libere, decontarea transportului fiind sistată din 2010. În plus, neaplicabilitatea unor HG-uri a generat situația în care personalul din învățământ este singura categorie de bugetari care nu beneficiază de sporuri pentru condiții de muncă.

Deputatul i-a detaliat doamnei ministru Deca prevederile din actele normative și i-a solicitat un punct de vedere cu privire la întârzierea aplicării integrale a prevederilor Legii-cadru nr. 153/2017 și la măsurile care vor fi adoptate pentru a elimina inechitățile generate de această situație.

Citiți în continuare…

Share This