Învățământ

Învățământ în limba ucraineană în România

Uniunea Ucrainenilor din România susține învățământul în limba ucraineană, desfășoară concursuri tematice pentru copii și tineret, organizează consfătuirile cadrelor didactice pentru învățământul ucrainean din România, se implică în organizarea și desfășurarea olimpiadelor în limba ucraineană, colaborează cu instituții de învățământ din România și străinătate..

ÎNVĂŢĂMÂNTUL ÎN LIMBA MATERNĂ UCRAINEANĂ

 

a) Situaţia actuală a învăţământului pe tipuri de predare și pe fiecare nivel: preşcolar, primar, gimnazial, liceal (numărul de școli, licee, număr de elevi și cadre didactice); secții/linii de studii la universități:

  • În ceea ce privește promovarea educației în limba ucraineană și a studiului limbii ucrainene, actorii principali sunt: Ministerul Educației și Cercetării prin Direcția Minorități și Inspectoratele Școlare Județene, Uniunea Ucrainenilor din România, al cărei președinte este extrem de activ în acest domeniu, precum și Departamentul pentru Relații Interetnice prin Comisia pentru învățământ și tineret .
  • Uniunea Ucrainenilor din România, prin Comisia pentru învățământ și tineret, derulează o serie de proiecte educaționale și acțiuni culturale, în parteneriat cu MEC, IȘJ-uri, universități și unități școlare din țară și străinătate, precum: Olimpiada Națională de Limbă maternă ucraineană – etapa județeană și etapa națională, Concursul Național Istoria și tradițiile ucrainenilor din România, concurs inițiat de Colegiul Național Mihai Eminescu din Suceava; Concursul național de recitare a poeziei ucrainene, concurs inițiat de Uniunea Ucrainenilor din România etc.

Numărul elevilor din învățământul în limba ucraineană:

  • În momentul de faţă, copiii aparţinând minorităţii ucrainene au posibilitatea să studieze în limba ucraineană maternă sau limba ucraineană maternă în cele 64 de unităţi şcolare din localităţile în care ucrainenii reprezintă o pondere semnificativă din populația totală a localității respective, din judeţele: Maramureş, Suceava, Timiş, Caraş-Severin, Arad, Botoşani, Satu Mare şi Tulcea. Procesul de învățământ se desfășoară sub două forme:

A. Învățământ în limba maternă organizat de IȘJ Maramureș, IȘJ Suceava, IȘJ Timiș, IȘJ Caraș Severin și IȘJ Satu Mare;

B. Studiul limbii materne organizat de IȘJ Maramureș, IȘJ Suceava, IȘJ Timiș, IȘJ Caraș Severin, IȘJ Satu Mare, IȘJ Botoșani, IȘJ Arad, și IȘJ Tulcea.

  • Pe lângă studiul limbii ucrainene, în conformitate cu Legea Educației Naționale nr. 1 din 10.01.2011, în toate aceste instituții de învățământ, disciplinele Muzică și mișcare, precum  și Religie – Cultul ortodox ucrainean, pot fi predate în limba ucraineană.
  • În anul școlar 2019-2020, în școlile de stat din România se înregistrează următoarea statistică: un număr de 1 519 de elevi studiază în limba ucraineană și un număr de 5 897 elevi studiază limba și literatura ucraineană, ca disciplină de studiu.
  • Repartiția pe județe a elevilor este următoarea:
    • Arad – 74 elevi
    • Botoșani – 115 elevi
    • Caraș-Severin – 167 de elevi
    • Maramureș – 3145 de elevi
    • Satu Mare – 120 elevi
    • Suceava – 1937 elevi
    • Tulcea – 62 elevi
    • Timiș – 536 de elevi

Numărul unităților de învățământ pentru minoritatea ucraineană:

  • Pentru a proteja drepturile și a răspunde nevoilor educaționale ale minorității ucrainene, în România există o serie de unități preșcolare și școlare cu predare în limba română, în care limba ucraineană maternă este predată ca disciplină de studiu câte 3-4 ore/ săptămână la clasele pregătitoare și I-VIII (Comunicare în limba maternă ucraineană în clasa pregătitoare și clasele I-a și a II-a și Limba și literatura ucraineană maternă, în clasele III-XI) și câte o oră de Istoria și tradițiile minorității ucrainene în clasele a VI-a și a VII-a.  Această formă de învățământ răspunde nevoilor comunității locale și respectă legislația actuală a României și normele internaționale.
  • În ceea ce privește numărul unităților școlare unde se studiază în limba ucraineană sau limba și literatura ucraineană, în anul școlar 2019-2020, avem 64 de unități școlare cu personalitate juridică, preșcolare, primare, gimnaziale și liceale în care se studiază în limba ucraineană sau limba și literatura ucraineană maternă ca disciplină de studiu.

Cadre didactice:

  • În sistemul educațional românesc, avem 192 de cadre didactice care predau limba ucraineană sau alte discipline în limba ucraineană, din care 25 predau în învățământul preșcolar, 33 în învățământul primar, 97 profesori predau limba maternă ucraineană și 37 de profesori predau alte discipline în limba ucraineană.

 

b) Stagii de perfecționare a cadrelor didactice în țară sau în străinătate în 2019:

  • Perfecționarea cadrelor didactice din școlile cu predare în limba ucraineană și a profesorilor de limba ucraineană s-a realizat în cadrul activităților organizate de către inspectoratele școlare județene, casele corpului didactic și universități (ex. Universitatea Babeș Bolyai din Cluj-Napoca și în cadrul extensiei universitare din Sighetu Marmației, Maramureș, precum și la Universitatea Ștefan cel Mare din Suceava).
  • Ministerul Educației și Cercetării prin Direcția Minorități și Inspectoratele Școlare Județene alături de Uniunea Ucrainenilor din România prin Comisia pentru educație și știință, în frunte cu deputatul și președintele U.U.R., d-nul Nicolae Miroslav Petrețchi, joacă un rol extrem de important în canalizarea tuturor eforturilor pentru susținerea și dezvoltarea învățământului destinat minorității ucrainene din România. Astfel s-a realizat perfecționarea cadrelor didactice din școlile cu predare în limba ucraineană și a profesorilor de limba ucraineană prin organizarea a patru ediții a Consfătuirilor Naționale, în parteneriat cu instituții de învățământ superior, acțiune la care au participat, anual,  peste 100 de cadre didactice care predau limba ucraineană, profesori universitari, inspectori de specialitate, directori de unități școlare din județele AR, BT, CS, MM, SV, SM, TM, TL și București, reprezentanți ai Ambasadei Ucrainei în România, ai Ministerului Educației din Ucraina, ai M.E.N., ai D.R.I. și ai U.U.R.. Prima ediție a Consfătuirilor Naționale a fost organizată în perioada 12-14 octombrie 2017 în orașul Cluj-Napoca, în cadrul Universității Babeș-Bolyai din Cluj, a doua pe 9 februarie 2018 în orașul Sighetu Marmației, a treia la începutul noului an universitar 2018, pe 29 septembrie 2018, la Universitatea  Ștefan cel Mare din Suceava și a patra, în perioada 2-5 septembrie 2019, la Constanța, în Sala Senatului a Universității Ovidius.
  • În cadrul celei de-a patra ediții a Consfătuirilor Naționale, profesorii metodiști de limbă ucraineană din Ucraina, doamna Peniuk Lyudmila, doamna Martyniuk Valentina, doamna Dimashok Anna și doamna Kviteny Evghenia și doamna  conf. univ. dr. Larisa Ileana Casangiu au susținut cursuri de formare continuă cu profesorii participanți, pe următoarele teme:
  1. Aspecte generale privind metodica predării limbii ucrainene în școala gimnazială;
  2. Modalități de organizare optimă a lecției de limba ucraineană în școala gimnazială;
  3. Studierea limbii ucrainene în condiții de bilingvism;
  4. Abordarea diferențiată a elevilor ca o condiție necesară pentru realizarea unei învățări personalizate și eficiente a limbii și literaturii ucrainene;
  5. Formarea nevoii elevilor de a citi opere literare, capacitatea de a se bucura de arta cuvintelor.
  • S-a realizat analiza calității învățământului ucrainean pentru anul școlar 2018-2019, din perspectiva monitorizării externe realizate prin inspecția școlară, analiza activității de predare-învățare: curriculumul aplicat, strategiile didactice și metodele de predare-învățare utilizate, instrumentele de evaluare utilizate și rezultatele elevilor la evaluarea curentă și a fost prezentat cadrul normativ privind organizarea procesului de învățământ în anul școlar 2019– 2020 – noutăți, puncte critice, măsuri și acțiuni generate de acesta.
  • În urma analizei Procesul educațional la limba și literatura ucraineană, la nivelul fiecărui județ, pentru anul școlar 2018-2019 s-a ajuns la concluzia că e imperios necesar să se implementeze o serie de măsuri la nivelul unității de învățământ în scopul asigurării creșterii calității procesului instructiv-educativ, cu accent pe formarea continuă a cadrelor didactice și punerea în practică a unor forme de lucru inovatoare care să contribuie la îmbunătățirea nivelului profesional și metodologic al cadrelor didactice.
  • La finalul Consfătuirilor Naționale, în cadrul discuțiilor comune pe baza materialelor prezentate și a cursurilor asistate s-au desprins următoarele aspecte relevante, adunate într-o listă de concluzii și propuneri:
  1. Monitorizarea aplicării corecte a noilor programe de limba și literatura ucraineană pentru învățământul preșcolar, primar și gimnazial, clasele CP – VIII, care vor fi în vigoare începând cu 9 septembrie 2019, precum și a recomandărilor metodologice;
  2. Studierea și implementarea conținutul notelor explicative ale programelor, care stabilesc bazele metodologice ale organizării predării limbii și literaturii ucrainene,  prezintă scopul, sarcinile, nivelul de competență, conținutul și realizarea acestuia, sunt caracterizate principiile de bază ale organizării unei ore, conținutul materialului educațional, se oferă lista metodelor, tehnicilor, procedeelor  și a formelor de organizare a procesului educațional;
  3. Concentrarea pe posibilitățile de a oferi abordări personalizate, competente, comunicative, bazate pe principii didactice generale (emotivitate, conștiință, capacitate de învățare sistematică și consecventă, accesibilitate, legătura teoriei cu practica etc.), precum și pe principii de abordare identificate personal: situaționalism, reflecție, alegerea traiectoriei individuale de învățare, bazată pe experiență subiectivă, integritate, variabilitate, sistematicitate, creație etc;
  4. Extinderea arsenalului metodologic al cadrului didactic cu metode interactive de predare, tehnici de gândire critică, tehnologii inovatoare care iau în considerare specificul spațiului informațional modern.
  • Dorim să semnalăm interesul Uniunii Ucrainenilor din România și a Ministerului Educației și Cercetării de a coopera cu Ministerul Învățământului și Științei din Ucraina pentru a acoperi nevoile de cadre didactice specializate, care să predea în limba ucraineană. Există o experiență semnificativă de cooperare cu alte state, care detașează cadre didactice, pentru a acoperi nevoile de predare în limba maternă, acolo unde nu se pot identifica resurse umane pe plan local. (Ex – Colegiul Național Iulia Hașdeu din Lugoj, jud. Timiș,  unde nu avem cadre didactice pentru alte discipline decât pentru limba ucraineană.)
  • Spre deosebire de anii precedenți, din cauza situației politice instabile din Ucraina și a lipsei unui protocol semnat între ministere, care să ofere baza legală, începând cu anul școlar 2014-2015 nu au mai fost organizate cursuri de perfecționare pentru cadrele didactice de la școlile cu predare în limba ucraineană, în instituții de învățământ din Ucraina.

 

c) Tabere pentru elevi desfășurate în 2019 în țară sau în străinătate:

– Tabăra Odesa, Școala de vară-tabără (Arad), Școala de vară pentru elevii care studiază limba maternă (Siret).

 

Dorești mai multe informații?

Hai să vorbim! Lasă-ne un mesaj folosind forma de mai jos.