La București a fost marcată Ziua Internațională a Limbii Materne

UUR

Uniunea Ucrainenilor din România are ca scop apărarea drepturilor privind exprimarea şi promovarea identităţii etnice, lingvistice, culturale şi religioase a persoanelor aparţinând minorităţii ucrainene

Luni, 22 februarie, filiala București a Uniunii Ucrainenilor din România a organizat un eveniment cultural dedicat Zilei Internaţionale a Limbii Materne.

Despre importanța păstrării limbii materne și rolul acesteia în promovarea culturii și tradițiilor au vorbit președintele Uniunii Ucrainenilor din România, deputatul Nicolae Miroslav Petrețchi, însărcinatul cu afaceri a.i. al Ucrainei în România, Paun Rohovei, subsecretarul de stat al Departamentului pentru Relații Interetnice, Amet Aledin, și președintele filialei UUR-București, Mihai Traista.

În cadrul evenimentului au fost prezentate primele două volume din trilogia „Sărbătoare” de Corneliu Irod și volumul „Stejerete” de Mihai Traista.

La eveniment au participat membri și simpatizanți ai Uniunii Ucrainenilor din România și reprezentanți ai Ambasadei Ucrainei în România.

Ziua Internațională a Limbii Materne a fost proclamată de Conferința Generală a UNESCO în noiembrie 1999, cu scopul de a promova diversitatea lingvistică și culturală, precum și multilingvismul.

Citiți în continuare…

Vilne slovo nr. 9-10, mai 2024

Vilne slovo nr. 9-10, mai 2024

În această ediție, puteți citi: • Uniunea Ucrainenilor din România își deschide oficial campania electorală; • Din...

Share This