La Micula au fost organizate evenimente speciale cu ocazia Zilei Internaționale a Copilului

UUR

Uniunea Ucrainenilor din România are ca scop apărarea drepturilor privind exprimarea şi promovarea identităţii etnice, lingvistice, culturale şi religioase a persoanelor aparţinând minorităţii ucrainene

În data de 1 iunie 2021, Filiala Satu Mare a Uniunii Ucrainenilor din România, în parteneriat cu Şcoala Gimnazială „Gellert Sandor” din Micula, județul Satu Mare, au desfășurat, la sediul organizaţiei UUR din Micula, două evenimente cu ocazia Zilei Internaționale a Copilului.

Scopul principal al concursului „Ce pot face două mâini dibace” a fost de a promova abilitățile artistice ale copiilor ucraineni și nu numai, de a le cultiva și stimula creativitatea, imaginația și gustul estetic, precum și de a disemina exemple de bună practică privind educaţia copiilor. Partea creativă a concursului a fost coordonată de artistul plastic Cristina Gloria Oprişa.

În cadrul celui de-al doilea eveniment „Concursul de recitare a poeziei ucrainene”, al cărui principal scop a fost cultivarea dragostei față de limba ucraineană maternă, elevii au recitat poezii scrise de renumiți poeţi ucraineni: Taras Șevcenko, Lesea Ukrainka, Ivan Franko și alții.

La cele două concursuri au participat elevi și preșcolari de la Şcoala Gimnazială „Gellert Sandor” din Micula, care sudiază limba ucraineană maternă, dar și copii ucraineni din Terebeşti, Satu Mare, Răteşti și Agriş. Toți participanții la concursuri au primit diplome şi premii din partea Uniunii Ucrainenilor din România.

La evenimentele organizate de Ziua Internațională a Copilului au fost prezenți membrii Comitetul filialei sătmărene a UUR, preşedinţii organizaţiilor locale UUR din Satu Mare, Răteşti, Terebeşti, Agriş, directorul şcolii „Gellert Sandor”, Doboş Csaba, profesoarele Adriana Bejera Horvat și Georgiana Buhalo, precum și părinţii elevilor şi preşcolarilor.

Citiți în continuare…

Share This