Lipsa materialului lemnos pentru încălzirea locuințelor în prag de iarnă

Reglementarea conform căreia unitățile silvice administrative scot anual spre exploatare material lemnos, care mai apoi să fie achiziționat de cetățeni,  reprezintă o măsură necesară pentru a veni în sprijinul populației pentru aprovizionarea cu lemne de foc pentru sezonul rece, fapt care reduce semnificativ fenomenul defrișărilor ilegale, aducând în același timp fonduri la bugetul de stat.

Însă, recent, mai mulți locuitori ai comunei Poienile de Sub Munte din județul Maramureș, aflată la granița României cu Ucraina, în care locuiesc peste 10.000 de etnici ucraineni și care deține un fond forestier considerabil, au semnalat faptul că parcelele date în acest an spre exploatare, cu scopul de a asigura masa lemnoasă necesară încălzirii locuințelor, se află într-o zonă inaccesibilă din punct de vedere mecanic.

Din acest motiv nicio societate autorizată în exploatarea lemnului nu dorește să prelucreze materialul lemnos din acea zonă, iar ocolul silvic nu dispune de suficienți oameni pentru exploatarea masei lemnoase. Situația este cu atât mai delicată cu cât Ocolul Silvic a pus la dispoziție doar 2.096 mc lemne de foc pentru un număr de peste 2000 de coșuri de fum, mult sub volumul minim de lemn de foc.

De aceea, 6 octombrie, deputatul Nicolae Miroslav Petrețchi a solicitat ministrului Barna Tánczos informații cu privire la măsurile ce vor fi adoptate de ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor pentru ca cetățenii comunei Poienile de Sub Munte să nu rămână fără lemne de foc în sezonul rece.

Cititi in continuare…

Share This