Mesajul președintelui Uniunii Ucrainenilor din România Nicolae-Miroslav Petrețchi

UUR

Uniunea Ucrainenilor din România are ca scop apărarea drepturilor privind exprimarea şi promovarea identităţii etnice, lingvistice, culturale şi religioase a persoanelor aparţinând minorităţii ucrainene

Ne apropiem cu paşi repezi de finalul acestui an, care nu a fost uşor pentru niciunul dintre noi. Am intrat în 2022 cu speranţe renăscute şi noi aşteptări, pe fondul ieşirii din pandemia de Covid-19, care ne afectase semnificativ vieţile şi obiceiurile.

Aveam toate premisele revenirii la normalitate, după aproape doi ani de restricţii, dar, îndimineaţa zilei de 24 februarie, Europa a fost zguduită de un conflict armat, atuncicând Rusia a invadat Ucraina, după aproape 80 de ani de pace pe bătrânul continent.

Zeci de mii de refugiaţi au intrat în România în primele săptămâni de război, iar noi, cu toţii, împreună, întreaga societate românească, am oferit, dincolo de ajutorul de urgenţă, o adevărată lecţie de umanitate, empatie şi solidaritate cu poporul ucrainean.

Românii şi-au deschis casele şi inimile, deopotrivă, şi au încercat să găsească cele mai bune soluţii pentru a-i ajuta pe vecinii lor nevoiţi să-şi părăsească ţara, din cauza agresiunii Rusiei.

De aceea, în aceste momente speciale, aş dori să le mulţumesc încă o dată tuturor celor care au ajutat şi continuă să ajute poporul ucrainean, afectat de război şi suferinţă.

Totodată, vreau să-mi exprim recunoştinţa pentru întreaga activitate şi eforturile depuse în decursul acestui an de fiecare membru al comunităţii ucrainene din România.

Sunt ferm convins că, împreună, vom reuşi să trecem cu bine şi peste această criză şi, totodată, nutresc speranţa ca Noul An să aducă pacea şi stabilitatea în regiunea noastră.

Sărbătorile de iarnă aduc în sufletele noastre nu doar bucurie şi speranţă, ci şi emoţia reîntregirii familiei şi reîntâlnirii cu prieteni dragi.

Fie ca aceste sărbători să vă umple inima de dragoste şi binecuvântare şi să vă aducă multă sănătate, bucurie, speranţă, pace şi linişte interioară!

Sărbători fericite tuturor!

Citiți în continuare…

Share This