Mesajul Președintelui UUR cu ocazia Zilei minorităţilor naţionale din România

UUR

Uniunea Ucrainenilor din România are ca scop apărarea drepturilor privind exprimarea şi promovarea identităţii etnice, lingvistice, culturale şi religioase a persoanelor aparţinând minorităţii ucrainene

Ziua Minorităților Naționale este un prilej de a reafirma importanța depășirii stereotipurilor și prejudecăților și, totodată, de recunoaștere a contribuției semnificative pe care minoritățile naționale o au la progresul și unitatea națiunii române.

În această zi, aș dori să reiterez faptul că toleranța și celebrarea diversității sunt fundamentale pentru a clădi o societate unită și armonioasă. Prin aceste valori, arătăm lumii că putem conviețui în pace și înțelegere reciprocă, într-un climat sănătos, fundamentat pe principii europene.

Minoritățile naționale joacă un rol determinant într-o societate europeană și democratica, iar prin trăsăturile lor specifice identitare, reprezintă un element esențial al diversității culturale a statului român.

România, prin legislația în vigoare, își continuă politicile consecvente în domeniul protecției minorităților naționale, rămânând fermă şi fidelă dezideratului de a asigura un climat de înțelegere, acceptare, respect reciproc, toleranță și conviețuire armonioasă, atât între majoritate şi minorități, cât şi între cele 20 de minorități de pe teritoriul său. Sprijinul statului român, acordat minorităților naționale este esențial pentru păstrarea elementelor intrinseci ale identității acestora: limba, tradițiile, religia și patrimoniul cultural.

Îmi reafirm angajamentul pentru definirea și susținerea unui viitor în care respectul, înțelegerea și solidaritatea vor continua să fie principii fundamentale pentru fiecare cetățean al țării noastre. Astfel, contribuim la menținerea parcursului european și euroatlantic pe care țara noastră l-a urmat de-a lungul ultimelor decenii.

Cu gândul la o societate mai unită, transmit cele mai sincere urări de bine tuturor persoanelor aparținând minorităților naționale din România! Sărbătorim diversitatea care ne definește și ne unește ca națiune!

Citiți în continuare…

Share This