Președintele UUR a transmis un mesaj de felicitare cu prilejul Zilei Învățătorilui

UUR

Uniunea Ucrainenilor din România are ca scop apărarea drepturilor privind exprimarea şi promovarea identităţii etnice, lingvistice, culturale şi religioase a persoanelor aparţinând minorităţii ucrainene

În  fiecare an, pe 5 iunie, sărbătorim Ziua Învățătorului, în semn de apreciere pentru dascălii noştri, cei care ne educă copiii, le sunt  sursă de inspiraţie şi deschizători de drumuri. Este încă un prilej de reflecție asupra rolului școlii și al cadrelor didactice în formarea viitoarelor generații și construirea unei societăți mai bune și mai echitabile.

În societatea modernă, dascălii au un rol deosebit de important, nu numai  educațional ci și  modelator și inspiraţional, pentru că educă, inspiră și îndrumă cu răbdare și dăruire  tinerele generații, modelează liderii de mâine.

De aceea, doresc să transmit cele mai sincere gânduri de recunoștință tuturor învățătorilor și profesorilor, atât ucraineni, cât și români, care, prin munca lor zilnică, creează un mediu favorabil pentru dezvoltarea fiecărui copil, pentru a dobândi noi cunoștințe, aptitudini și abilități.

Vreau să transmit sincere mulțumiri tuturor învățătorilor și profesorilor care le insuflă elevilor lor dragostea pentru limba ucraineană, îi învață pe copii să prețuiască și să respecte istoria, cultura, tradițiile și obiceiurile ucrainenilor din România!

Atât eu, cât și Uniunea Ucrainenilor din România, suntem și vom fi mereu alături de dumneavoastră pentru a depăși cu succes provocările prezente și viitoare.

Citiți în continuare…

Clopotel 211, noiembrie 2024

Clopotel 211, noiembrie 2024

În această ediție, puteți citi:  versuri aritmetice de Adelea Grygoruk; – povestirea „Călinul roșu” de Natalka Logvyn;...

Share This